life vest

life jacket

si el trăgând de sub scaun un carton pe care scrie life

ești aici.

daca vrei să citești în continuare aprinde lumina de deasupra scaunului

life vest under your seat

ai supraviețuit.

(ca și când, a supra-viețui devine sinonim cu absurda-viețui, o meta realitate din care încerci anxios să te trezești, să fii prezentă cum zice Tolle, să respiri)

șirul de luminițe în intunericul verde

își deschise vesta și-mi spuse, nu recunoști pe nimeni, nu, nu?

(sunt încărcată emoțional până la refuz, oare dacă nu sunt cerc ce sunt)

zumzetele astea ace sparg timpane prin care ies rotocoale de fum scrise în limba vieții pe care, uite, n-o mai înțeleg; te iubesc vreau să nu fiu corpul ăsta fără viață sunt fericit te iubesc

până când oamenii și casele și străzile nu mi se vor mai părea închise între pereții intestinelor mele subțiri, o valvă prolapsând la temperaturi scăzute,

un iepure cu cochilie de melc înăuntrul căreia te port ca-ntr-o rulotă în jurul lumii

defapt în jurul meu

Advertisements

where the iRobot can’t reach (- 12)

There’s a few hundred thoughts passing by in my head, just like old, outdated cars on a country road trying to avoid long forgotten holes in the pavement. They’re driven by no one, going towards nowhere. Slowing down when they get in front of me and right before disappearing, I notice some details from the interior ( – and I remembered the word “etamine”, I know it’s some kind of fabric but this isn’t what I had in mind; anyway, I’m letting the word come through, as it would be silly to not write it down, since it appeared so crisp just a moment ago). And some of these cars’ interiors are detailed paintings of eastern european rugs, crucified on walls above a bed where people made love, back in the day.

I wonder if this is normal; if I am acting normal or I am acting unnatural around you; but I mean, we constantly change. we adapt to our environment, to the people around us, we evolve, we develop, we transform. We change our cells. We change ourselves.

And I wonder if this is right, if what I’m living is my truth or the real me, because I feel like I have secrets. By changing the way I step forward or backwards when I’m in your presence, in your present time (or the lack of it, for that matter, when you’re in your head and I’m tip toeing) there are things I haven’t told you; so I don’t feel transparent.

I like being transparent. It is perhaps my only wish. To become transparent. There are things I want to ask you but I’m afraid of doing it. There are things I didn’t tell you but I know there are things you did not show me. And they still are part of us. These are the dark corners of our living room, where the iRobot can’t reach.

Control Locus /

nu știu să fac nimic. nu știu ce înseamnă cuvintele. nu știu să vorbesc despre politică sau control locus.

odată, am auzit la știri că s-au vândut cinci sute de bilete de tren, într-un singur vagon. călătorii au stat în picioare de la iași la bucurești, în timp ce una din cinci școli sătești, nu are o baie în clădire. Noaptea, când eram mică și mai petreceam zile de vacanță la bunici, la sat, trebuia să merg la veceu afară, în curte. pe întuneric, pentru că nu mă vedea nimeni, mă opream la jumătatea drumului și mă pișam pe primul petec de iarbă pe care puneam piciorul.

Locus of control is one of the four dimensions of core self-evaluations along with neuroticism, self-efficacy and self-esteem

neuroticism: my vagina doesn’t heal people, they all die inside of me
self-esteem: I don’t have a lot of memories.
I don’t remember hiking through villages in search of special rocks, encountering dangers (- – snakes). I do remember some dreams and travels, but I don’t know if they were real or I invented them.

Inventatorilor de vise. Adunătorilor de amintiri – – boabele alea de cafea pe care nu le mai poți scoate de după frigider, și care stau cu anii, ascunse, construindu-și cercuri concentrice (din afară înspre înauntru: oraș cu 11 mii de locuitori, bloc cu 4 etaje, încăperi fără lumină și închise cu cheia, o cameră care dă în alta – sau doar mi-am imaginat – un pat sau două sau trei, o lingură de vin de casă și eu, privind tavanul, la 2 ani e prea devreme să fii certată cu dumnezeu, te cerți pe la 16, când cineva ți-a furat fusta gen camuflaj din uscătorul de la etajul 1)

//

în Biserica Albă am oprit să mâncăm
(mădularul lui Hercule și
cartofi plutitori în ulei ca iisus pe apă)

ieșind din sat, pe marginea drumului, un copil cu mască
ne-a făcut cu mâna
am zis „copilul a fost real sau doar ni l-am imaginat?”

mi s-a părut că sunt pe o monedă străină pe care am găsit-o într-o haină second
de import
în sacii ăia imenși în care scormoneam după comori
23 de dinari fac cât un leu
dar leul nu mă mai duce cu gândul la 99, 2000
pe terasa cofetăriei, în spatele blocului, pe stadion
pe malul someșului cu o pătură și

dacă Ada Kaleh ar mai fi existat, noi am fi fost acolo
cu celălalt trup și suflet rulând țigări din tutun aromat
cine știe pe ce limbă ne-am fi sărutat și cum ne-am fi negociat viețile
cât de triști am fi fost și câte lucruri am fi adunat
cum am fi mirosit a iasomie, a fructe coapte, a zahăr
și petale de trandafiri

dacă până și Hercule ar fi încercat să cucerească insula de pe Dunăre

Ada-Kaleh

 

Suntem varză?

Nu știu ce m-a apucat ieri seară, că în timp ce lucram la 23 de lucruri odată, am deschis unul din blogurile mele vechi, cel mai vechi, defapt. Ăla, fubuki, pe ablog.ro. Varză! Varză! Varză! strigam în mine, ca și când aș cere ajutor. :))

Dar mai bine vă las o pagină de lectură de pe Heartbrunch, să înțelegeți despre ce vorbesc, fiindcă Iulia zice mai bine ca oricine.

Aici:         Suntem varză și e în regulă

6241732320_IMG_2826

 

Despre “spațiul sigur” și ce avem în kitul de sănătate mintală, pe Heartbrunch

IMG_5956

Că iar mă plimb dintr-un blog în altul, asta nu mai e o noutate. Dar că am re-început, cu chiu, cu vai, să scriu în grai românesc, cel puțin pentru mine e. Mă urnesc din loc ca melcul, dar mă urnesc. Sper să vă placă #paparadeganduri pe care o pregătim la foc mic. Pe Heartbrunch.

“Se spune că e bine să ai un spațiu de refugiu, în caz de pericol. Un adăpost în caz de intemperii. Să ai unde să te aperi de vreme rea. De ce nu am avea, atunci, și un loc ferit de stres și energie negativă, un loc pe harta geografică a lumii și în același timp, un loc imaginar.” (….)  Citește continuarea aici !

 

Our first newsletter ever / / / Primul nostru newsletter!

Processed with VSCO with 8 preset

… is looking so good! I cannot wait to release the beast into the www and feel so proud of what Iulia & I have gathered together for a glorious end of the year.

… arata bestial! Abia astept sa-i dam drumul in lumea larga si sunt mandra de tot ce-am adunat impreuna cu Iulia pentru sfarsitul asta glorios de an.

See you Sunday, people!

Ne vedem duminica!

and don’t forget to fill in the blank on the link below

Nu uitati sa completati in casuta din linkul de mai jos:

https://www.heartbrunch.com/newsletter.html

And we’ll fill in your day with heartfelt brunch-vibes non-binary free-from-judgement content.

Iar noi va vom umple ziua cu povesti de inima, de servit intre mese, fara nicio judecata.

Happy New Year!

Artboard 1@0.5x-100