dragă jurnal virtual,
jbuf şi din râsete ana izbucneşte în voci speriate şi priviri nedumerite, mă strigă pe numele întreg, ceea ce nu se prea întâmplă, diana! dar nu mai aud şi nu mai văd, sunt perfect conştientă, mă ţin de cap şi-mi imaginez cam pe unde o să am cucuiul… un gust ciudat îmi cobară sau urcă prin gât, îmi spun că pot să mor fericită, sunt în braţele anei care acum încearcă să zâmbească. nu se aştepta nimeni ca eu să mă transform în puf de păpădie şi să dau cu capul de peretele ce sprijină patul 🙂 de-acum încolo am să dorm pe jos, mi-am spus.
a fost ca şi-atunci când mi-a sărit un ciob din geamul de la uşă drept în pleoapa stângă, ce noroc! cum de-am ştiut să-mi feresc ochiul chiar atunci? şi pe obraz a început să-mi curgă un firicel de sânge infinit, şi nu simţeam nimic.
(vine iarăşi noaptea şi iarăşi mi-e frică de insomnie. de ce m-a ales pe mine? şi de ce visez din ce în ce mai rar?)
Jurnalul Eșuat 