cinci martie

Il était poète. Or, dans un poème écrit des années auparavant, et que les lecteurs turcs connaissaient fort peu, il avait écrit qu’une fois par vie il neigeait dans nos rêves.

O. Pamuk,  Neige

Când un poet îți spune că s-ar putea, odată în viață, să ningă în vis, n-ai decât să-l asculți întorcându-ți palmele pe toate părțile, ca niște piese de puzzle care nu se potrivesc nicicum. Ca și când te-ai regăsi într-un loc în care zăpada ar cădea silențioasă până la sfârșitul lumii. Atunci ți-ar dansa în urechi tarentelle și ți-ai aduce aminte de palmele pline de căsuțe desenate în copilărie cu o singură fereastră, cu acoperiș triunghi și horn. Acum îți sunt inutile pentru că visezi un trup dansând în urechile tale, iar palmele nu-ți sunt destul de mari – pe fiecare deget ar trebui să încapă o vioară : palme concert, dar unde găsești așa ceva?

ps:

lumea se minunează de zăpadă, se întâmplă pe ecran, se defulează prin pieţe şi mulţimi, se micşorează şi se măreşte, se vinde şi se cumpără, se citeşte şi se traduce. uneori, când pisica mi se cuibăreşte fără să vreau în braţe, cu aerul unui copil răsfăţat, îmi amintesc de multe alte vieţi şi universuri, pe vremea în care nu eram decât eu. mi-e dor de mine, trebuie să recunosc, aşa încât să mai adaug blogului psihedelic cu snobissimul său titlu de jurnal – încă o picătură de patetic.

oricum n-am cititori. nu degeaba spuneai că suntem nişte nebuni să (mai) scriem. mă rog, dacă asta se numeşte scris.

ps: zăpada e de vină!

-8

zăpadă

film mut şi fără culori. dansez goală prin cameră şi sar în patul în care eşti şi mă lovesc de tine. într-un fel, mă arunc în tine, cad dintr-un avion imaginar şi mă cuprinzi cu toate mâinile tale. câte mâini ai vrea să ai? gândeşte-te la ele şi spune-mi. am să te las să mă cuprinzi cu toate. stăm aşa o vreme, eu căzută peste tine din dansul ăsta idiot, obosită. stăm aşa. îţi vine să muşti? eu nu mai pot de fericire. şi mie-mi vine.

zăpadă vişinie

îmi place când oamenii îşi pun mănuşile pe stradă. cu siguranţă fiecare ascunde câte ceva. fiecare deget un trecut şi-un viitor.

jamais vu déjà vu

să ne trezim îmbrăţişaţi în zori să facem dragoste în timp ce cocoşii se ceartă afară în zăpadă şi să fie dimineaţă până mâine

iarnă iarnă cu zăpadă peste noroiul îngheţat după respiraţia cocoşilor ar putea să fie ora şapte cu ochii închişi spre fereastră ne-am putea imagina o sanie scârţâind în zăpadă am auzi în urma ei paşi ne-am ridica picioarele şi-am încerca să pedalăm în aer mimând mersul pe bicicletă de lângă pat tu ai lua o portocală ai curăţa-o de coajă atent iar eu m-aş scălda în zeama ei muşcând-o cu poftă ar începe să ningă afară am deschide geamul şi ne-am zgâi la cei mai mari fulgi de pe pământ dar mie mi-ar fi frig tu m-ai lua în braţe şi m-ai acoperi şi-am asculta cum scârţâie zăpada peste cearta cocoşilor