comestibile

vorbim sau tăcem simultan
iar în spatele nostru, ca un bas continuu,
cineva împarte bileţele

vă rog frumos ajutor cu bani 50 sau 1 leu sunt orfan isus dumnezeu

când ne dezbrăcăm de cardigans
şi ne gândim că dacă am fi fost mici
ne-ar fi dezbrăcat altcineva
eu n-aş mai fi scris la persoana întâi plural
ca şi cum aş vrea să transmit ceva cuiva

şi dacă virgulele ar fi fost comestibile
şi cuvintele ar fi fost bunuri consumabile
am fi mers la cumpărături în pungi de hârtie

n-am final şi nu ştiu de ce mă gândesc la un final

Advertisements

la inceput

la început era cuvântul

erau puncte şi virgule aşezate
în cea mai perfectă ordine
la început era
propoziţia aia
vrei să fii prietena mea?
la început era cuvântul

era ca şi cum ar trebui
să povesteşti un vis
şi trăiam
din povestirea cu întâmplări
dialoguri personaje
rupte lipite decupate
la început
era cuvântul

era senzaţia că
vreau să te sărut
ori vreau să te îmbrăţişez
şi-n loc de astea era
cuvântul

citeşte foarte foarte încet

celălalt trup al meu e în trecut

şi construieşte rime pentru câteva sonete

şşşş mai încet

e cam pe-atunci pe când mă pregăteam să mă citeşti

tacticos îmi luam jurnalul de sub pat

şi ameţită îl deschideam la ultima pagină

goală

vroiam să-mi mâzgălesc picioarele cu pixul vroiam

să-mi desenez mai multe mâini în jurul pieptului din care tocmai respiram

întotdeauna am ştiut că celălalt trup al meu

îmi scrie linii pe degete

aşa încât nici nu mai am obişnuitele amprente

uite, le vezi şi tu acum

nu vrei să facem schimb?

sper că citeşti aşa cum scriu doucement ca o femeie care nu ştie prea multe

jurnalul ăla din adolescenţă s-a făcut scrum

iar eu m-am lăsat de fumat îţi aminteşti?

şi-am încercat, chiar după ce s-au oprit porumbeii ăia blestemaţi dintr-un fel de cântat

să mă opresc şi eu

n-am mai găsit puncte în lume

dar pune-mi tu o virgulă

te rog

celălalt trup al meu e în trecut, cam pe-atunci pe când eram un semn de întrebare uriaş