Preambul pentru numărătoarea inversă din fiecare an

“nu era decât un ceas de buzunar, dar acesta îşi dădea seama când erai fericit şi se oprea de la sine, iar atunci fericirea însăşi dura veşnic. Când nu erai fericit, acul orar şi minutarul goneau neliniştite, drept care tu însuţi îţi spuneai “doamne, ce repede a mai trecut timpul!” iar suferinţele tale dispăreau cât ai clipi din ochi.”
(O. Pamuk, Viaţa cea nouă)

diana rusu despre diana rusu?

E demenţial, câtă putere de diversiune are un om pe care munca îl plictiseşte, intimidează sau deranjează: lucrând la ţară (la ce anume? Din păcate, mă recitesc!), iată lista diversiunilor care, din cinci în cinci minute, mă distrag de la treabă: să pulverizez o muscă, să-mi tai unghiile, să mănânc o prună, să urinez, să verific dacă apa de la robinet este tot mâloasă (a fost o defecţiune la apă astăzi), să mă duc la farmacie, să cobor până-n grădină să văd câte nectarine s-au mai copt în copac, să răsfoiesc programul radio, să meşteresc un dispozitiv în care să-mi ţin topurile de hârtie etc: tot caut.

Roland Barthes despre Roland Barthes


Să-mi mai prepar o cafea, să deschid-închid geamul, să întorc discul ori să caut altul, să-mi fac ordine în bibliotecă, să arunc lucrări de control din clasele 5-8, să intru pe facebook, să mănânc ceva dulce, să ies cu bicicleta, să-mi mai prepar o cafea, să văd ce face soră-mea, să ne certăm, să caut fotografii din liceu, să bricolez cadouri-felicitări, să vorbesc cu prieteni imaginari, să răsfoiesc reviste franţuzeşti.

Să plec, să plec departe şi repede.

Timpul frământat la patru mâini

scriu cu ochii închiși și cu timpanele sparte. dacă x se îndrăgosetește de y dar y se îndrăgostește de z, dacă x se îndrăgostește de a dar a se îndrăgostește de b dacă x se îndrăgostește de i dar i se îndrăgostește de ii.

ar trebui să nu mai fim egoiști și să nu mai frământăm singuri timpul, ar trebui să facem din timp steluțe și inimioare de turtă dulce, ar trebui să-l coacem în cuptoare. Mă feresc de cuptor ca de dracu și tot eu sunt acela care spune hai să ne coacem unul pe altul și e ca și când aș exista doar din cuvinte. Până la urmă sunt un nemernic din categoria oamenilor care nu vor să-și frământe timpul cu patru mâini. Bineînțeles că de mă veți întreba, am să spun cu totul altceva.

la Parov m-am simțit coaptă pe toate părțile, era să plesnesc de fericire și de transpirația celorlalți.

 

într-o bună dimineaţă

Într-o bună dimineaţă, Maia s-a trezit cu gândul la cana din care bea lapte când era mică. Bunica ei îi încălzea laptele pe sobă într-un ibric albastru, după care îl presăra cu puţin zahăr şi câteva bucăţele de pâine cumpărată în sat. Mathilde îşi ţinea picioarele încrucişate, îngăimând pentru urechile ei un cântecel anost. Ce cânţi? încălzeşte-mi o cană de lapte într-un ibric albastru. Lasă-mă, sunt închisă între ghilimele, nu pot să-mi mişc nici virgula, vezi tu.. şi-apoi, de ce să fie neapărat albastru? Maia o apucă de umeri şi-o scutură bine de amintiri. Spre deosebire de tine, eu sunt închisă în timpul dintre lătratul unui câine somnambul şi urletul unui cocoş cu pene verzi.

ziua 5: timpul

Timpul se făcea ghem şi se rostogolea în ierburi, alerga după mâţe negre. eram plină de oameni ipocriţi şi lipicioşi unii de alţii fără măcar să se cunoască între ei. mă sărutau din buze verzi şi limbi de şarpe. erau oameni-zile şi încă sunt, în carusel m-au aşezat de când am venit şi după ce am să ajung acasă au să mă biciuiască la fel de tare. păpuşi din afara timpului cu pulpe de plastic şi sâni de hârtie creponată, cum să scap de voi? din când în când un parfum de maci cu piper mă linge pe gât şi-mi amintesc de timp. de-o epocă meji în care eram într-un loc atât de bine imaginat încât nu existau îndoieli şi nu existau vieţi paralele din ferestrele cărora puteai să pândeşti un ce-ar-fi-fost-dacă păros şi în sezonul de împerechere. să dai la o parte draperia şi să faci dragoste cu vecina din priviri. timpul rubicond se mişcă iar oglinda îl vede chiorâş. să-l tai din rădăcină? habar n-am.

la jaune

m-am săturat să mă visez adâncindu-mi gura în gura ta şi gustându-ţi saliva cu o poftă nemaipomenită. Maria! sunt o idioată. şi nu se întâmplă nimic în povestea mea. se scrie singură şi se vede. mai bine ţi-aş povesti cum am intrat într-un tablou şi cum am leşinat a doua oară, adulmecând culorile amestecate cu timpul.