Starea profană a cetățeanului cu buletin

Am fost la Sibiu. Am fost, în principal, să respir. Și să vă spun apoi puțin despre mine. Despre cine sunt. Sunt o mincinoasă. Toată viața m-am mințit cu nerușinare. Știam că teatrul e suspect, ba chiar periculos. Știam asta înainte să intru în sala de spectacol. Dar eu sunt unul din oamenii care nu refuză să afle ce se întâmplă acolo, în spatele ușilor, între pereții ăia, sub balcoane, după perdea. Așa că nu pot rămâne în inerție, ca un teatru de stat, ci merg și eu să văd noile drame.

Nu demult am început să mă gândesc la teatru ca la ceva sacru. Și-am mers eu așa, în starea mea profană de cetățean cu buletin, iar nu de om al artelor, pâș pâș până la Sibiu.

Să văd și eu ce mai sfidează companiile independente de teatru (de prin țară), ce vor să ne mai arate într-un maraton de 25 de ore, de fugit de la o sală de spectacole în alta și dintr-o cafenea tot așa. Să ne arate gândirea culturală contemporană, îmi spun, că doar nu degeaba îmi zice nenea care m-a luat la ocazie „Măi, da’ eu n-am văzut mulți tineri așa, ca voi, să meargă la teatru.. și mai ales în alt oraș!”. Aplauze false. Desigur că a mai văzut, doar că nu-și amintește. Să nu-mi spună mie că nu mai sunt, asta-i o minciună mai lungă decât podul mincinoșilor, pe care stau io așa gânditoare la.. spectatorul care iese din sală. Da, e un mare prejudiciu adus teatrului, după cum am auzit azi într-o conferință minunată. Evident, au fost și alte discuții, au mai urmat spectacole, dar eu n-am rezistat eroic până la final (chiar dacă m-am trezit bine, în piața mare, unde tot felul de actori și oameni au ieșit în pijamale, cu periuța de dinți în mână, la mișcarea de dimineață). În plus, s-ar putea ca teatrul să mă fi educat puțin greșit. Dacă aș fi fost fan fotbal, acum aș fi putut să spun că vin în deplasare să-mi susțin echipa. Echipa aia formată din doi unguri și doi români, care, prin compania lor din Cluj și pe muzica unui tip mișto, au pus în scenă ce n-au suportat să vadă ăia trei-patru spectatori care-au ieșit din sală după primele 20 de minute: TOTUL. Asta, deși actorii o numesc păcat/pierdere/un lucru rău, eu n-o numesc nicicum. Să se ducă toți, dacă vor. Să nu se ducă, dacă nu vor. Pentru că Parallel  vorbește pe limba universală a sufletului (fiecăruia dintre noi). Un suflet care întreabă, spre exemplu, dacă poate fi salvat de corp. Dacă e corpul o șansă pentru suflet. Sau dacă nu.
Până să-mi ies din rol și să-mi scotocesc buletinul prin rucsac, să văd și eu că, totuși, mai exist – mi-am dat seama c-am văzut trei spectacole fără să mănânc nimic. Am văzut gesturi, mimică, voce și emoție în voce, aduse direct de la bucurești; am văzut muzică, poezie, flori și oameni de sibiu – și atâtea alte povești că nu mi-ar încăpea aici. Așa că nu mai scriu nimic. Îmi pun autocenzura și mă aplaud în picioare.
Doamnelor și Domnilor, respir teatru.

Al dumneavoastră
sincer spectator

ps: dacă sunteți la cluj și vreți să vedeți Parallel, se joacă aici, atunci.

fracas

şi lucrurile minunate încep să se dezvăluie, pe lângă opera lorraine, sunt bombardată de evenimente care mai de care mai interesante; nu degeaba sunt atâţia polonezi şi nu degeaba e un oraş al teatrului. e incredibil de frumos;

azi şi mâine, facem asta şi asta şi asta (pentru francofoni, zic, e însemnarea asta)

şi cu asta basta. fug înapoi în curtea facultăţii.

fragment

Mercredi, 23 janvier

Déteste ce jour. Ai mangé trop. Peux pas écrire.

Jeudi

Je n’arrive pas à écrire un seul mot.

Mardi, 5 avril

Sais que je vais échouer. Ai beaucoup  réfléchit sur ces derniers jours. Vont rester les mêmes, quand même. Est- ce que quelqu’un lit mon journal ?

Mardi, 23 mai

Sens la présence de mon lecteur. Caché. Ai vu aussi le film. Juliette Binoche est belle.

Plus tard

Qui est là ? Réponds !

Mercredi

Ai découvert hier soir qui était là et lisait mon journal. Une femme à pieds nus. Coup de foudre, coup de phèdre. Commence à prendre racine. La corneille est dans la bruyère mais cherche la fontaine.

Jeudi

L’aime.

Vendredi

Faut lire deux fois. Faut pas interpréter.

Dimanche, 3 juin

J’ai peur. Embrasse-moi. Non. Prendre le stylo entre les doigts et  pas reconnaître l’objet. Le sujet non plus. Echouer, c’est facile. Rien écrit, beaucoup de lecteurs.