alter (L)ego

rapidul înghite şinele înspre mare

câteodată urlă

câteodată nu

singur în compartiment

nu mă interesează dacă trenul urcă spre lună

mi-e egal unde se sfârşeşte cursa

 

aşadar

gândul meu hipnotizat înghiţea şinele

înspre mare

şi aerul mă croşeta în ţesăturile poemului

 

eu mă credeam singur în vagon

dar uite cum dansează în jurul meu nişte flăcări

uite cum şinele se îneacă în valuri

aşa că nici prin gând nu mi-a trecut să-nvăţ să înot

şi mă credeam sărutat de-o fată invizibilă

mai mai să mă sufoce

 

m-am trezit aruncat

direct într-un carnaval marin

imaginează-ţi clopote uriaşe clowni nenorociţi ecouri muzicale

aveam şi eu o formă

nedefinită

ca de coşmar din care nu puteam să scap

oricât m-aş fi întrebat

la ce bun să fugim de noi înşine din moment ce ne cărăm în spate şi trupul şi mintea?

 

în faţa ochilor n-aveam decât

“l’eau d’ambre à reflets de moire”

şi-n modul cel mai primitiv mă descărcam de

propriul destin-femeie

pe sfârcurile căreia ejaculam

alte şine alt tren alter ego