se aliniază păpădiile

(the EN poem here)

în jurul lunii

de ieri mi s-a deschis pieptul, acum e o cutie transparentă prin care
se vede inima, o bulă de aer
în jurul ei gravitează păpădii, e bine, a trecut prea mult de când nu am mai scris
dar acum văd înăuntrul cutiei transparente căprioare, cerbi, frunze
umed și verde închis, pădure

cum mai e un poem, ce mai e la modă? mi-e atât de ușor să respir acum că s-au aliniat

păpădiile

 

Advertisements

mehedinți cinșunu cinștrei

am urcat pur și simplu într-un taxi
am zis
mehedinți cinșunu cinștrei vă rog
șoferul s-a întors către mine a zis acolo mergem
apoi mi-am întors privirea și
am înghițit în sec
îmi era amar și trist chipul și mă gândeam evident la tine
mehedinți cinșuni cinștrei o luăm pe câmpului vă rog
eram înapoi în fața ta în ochii tăi în mâinile tale
fredonam
tot înainte de la sensul giratoriu vă rog
mi-am întors chipul amar spre taximetrist și i-am spus că
nu mai scriu, nu mai citesc
nu mi-a răspuns nimic
aici e bine la olimpia vă rog da aici
zece lei cincizeci
mulțumesc

au pied de la lettre

tot am vrut să încerc să scriu ceva în legătură cu picioarele literelor şi tot n-am reuşit. pe de altă parte, sora mea e de părere că eu nu sunt sinceră cu mine şi cu universul meu când scriu, aşa că ar trebui să mă las de scris. ea zice că eu nu m-am descoperit şi nu m-am inventat şi nu trăiesc în conformitate cu universul meu. dar care o fi universul meu, mă întreb şi eu… “te cunosc”. ce bine! dar chiar, să nu mai scriu deloc? să nu mai scriu nimic?

ieri dimineaţă, o veveriţă s-a oprit în faţa mea.

E 11 fix.

mă tot întreb cum a trecut ziua de ieri şi ce caut în azi. poate că nu meritam să găsesc nimic în azi, nici măcar ploaia care m-a trezit şi despre care aveam impresia că e tastatul anei la calculator, în camera alăturată… şi m-am trezit cu gândul să spun cuiva: nu-mi place atunci când cineva spune “îmi place cum scrii” pentru că pur şi simplu aici nu e vorba de plăcut sau neplăcut ci vreau doar să fiu citită. şi uneori imaginată. desigur, plăcerea e chiar în citire. în cartea de citire, hi hi.” Acum, însă, citesc numărul România Literară din 23 aprilie 1987. Am găsit chestii frumoase, chiar şi un articol de Noica. Pe lângă numărul ăsta, mai am de citit încă…mai multe, nici n-am apucat să le număr. Numere numărate. Le-am şters doar de praf şi le-am aranjat colţurile roase de şoareci. Am fost destul de inspirată să nu cotrobăi decât într-una din cutiile din pod, aşa că pe când mai merg acasă…