chambre/ room/

ca ața – prin zeci, poate sute de găuri de ac
indiferentă la tapetul dintr-o cameră sau alta
camerele inimi și peretele cardiac
asortate cu mobilă
de inspirație industrială

templul meu e trupul
la porțile căruia călugări buddhiști sparg semințe discutând
cu preoți catolici despre ultima
emisiune pe care-au văzut-o pe history channel;
deasupra lor se aud nu doar țipete de pescăruși
dar țipetele copiilor din alte ere

din dulapuri fermecate prin crăpăturile cărora
ies greieri și
cri cri cri-ul lor scârțâie
a preemptive strike
despre care s-a scris destul
pe când eu eram analfabetă

până și atunci când la desfacerea staniolului
din jurul bomboanei de ciocolată
credeam că în pliurile învelișului au intrat oameni
mici
invizibili
ca să mângâie și să dezmiardă miezul comestibil
(miezul care nu știe că e miez)

– întrerupem programul pentru o scurtă publicitate –
aud ca prin vis
și văd câteva degete transformate în
bețe uscate, căzute din copaci
întoarse către ceilalți;

iau pe rând câte unul și-l întorc înspre mine.

 chambre à Paris

DSCN5133

chambre à Cracovie

SONY DSC

chambre à Londres

IMG_9418

*chapter 6, where I remember

Why am I here – that’s a good question, well because
I remember that morning like it was yesterday you slept for two hours maybe then I came into your room I was looking for that hug again longing for it craving it knowing its all wrong but knowing its the only thing I need maybe you touched my left arm then you left for work and I knew I had to leave too
I remember that morning like it was yesterday because of the rain and the silence of its drops on the rooftops and the park was all green and fresh mixing up our breaths in the air going back to our homes with a strange question mark above our heads
will I ever see that room again

two weeks later I was back I remember that day asking myself wtf is love after all it’s like going back to school; the hibbie jibbies feeling; the under the covers when it’s dark and raining outside and there are homeless people out there for fuck’s sake and it’s like colouring a book outside the lines and from time to time thinking of how lucky you are but still the only thing that makes me feel like que ça colle it’s writing