pe prispă

mâncând rădăcini din pământ
ca un sticlete ce prevestește
moartea
îmi prevestesc viața
iau cu palmele fața ei moale
îi sărut buzele ca și când
m-aș întoarce
pe prispă
rezemată de peretele din lut
mă cuprinde și-mi strânge pieptul
am o poartă deschisă
prolaps de valvă mitrală
nu înțeleg ce-mi spune medicul
dar noaptea fug
prin corpul ei
și plouă pe mine
ca-n londra
doar că e cald
te superi dacă te dezbrac?
stau o secundă între săruturi
și-mi număr zilele
nu vreau să schimb așternutul
cireșe amare ca viața
nu pipăiți roșiile
7,5 lei/kg
o să dormim bine împreună
rezistă pănă acasă
acasă
acasă
un ceva ne-ceva
când și unde ar trebui să plec?

(dar nu pot să mișc un deget)

Advertisements

despre citit, umblat şi fotosinteză

îmi stă poezia pe limbă. nimeni nu ascultă muzică în autocarul ăsta. pământul e arat. unii şi-au pus acoperiş albastru. unii îşi fac cruce tot zărind câte-o biserică pe drum. sau câte-o intersecţie. miroase a bătrâni.  poate într-o zi îmi voi da seama unde-am greşit. sau poate nu! ce palpitant va fi. exact din crăpătura aceea din pod să mă privesc peste drum, ca şi când aş fi vecina mea. să cobor apoi pe prispă, ca o babă de martie îmbrobodită cu 10 năframe. în livada mea vor creşte mere. şcoala din sat îşi va scuipa tot praful şi pânzele de păianjen. se va umple de sevă. eu, să ştii, mă fotosintetizez în fiecare zi. dimineaţa la amiazi şi seara*

la nervi îmi iau o carte cu mine dar nu citesc nimic ascult oamenii, îi pândesc*

clujul de iulie: atenţie acces auto nu ştiu în ce am călcat aseară m-a spălat furtuna în semn de ocară au trecut biciclete pe lângă mine. te-am şters din lista de mess dar din greşeală şi umblu pe stradă scriind ca şi când. odată am umblat citind era să intru într-un stâlp*

(*adunate din rubrica “memo” de pe telefon)

laissez-moi respirer

vreau o casă cu prispă

ori poate că nu

doar niște ochi de pisică neobișnuiți cu

laptopul meu

și toate chestiile astea foutaises

 

cu miros de pământ şi fum

cum ard țăranii buruienile înainte de iarnă

întinderi de iarbă înnegrită din momentul în care-mi ridic

privirea

o iau din ochi și o ridic

cum își ridică pisica mea coada atunci când vrea să fie mângâiată

până în momentul în care mă duc mai sus

și iarba neagră e cer defapt

laissez-moi respirer îmi vine a spune

ca o pisică dormind liniștită în brațele cuiva

să nu mai pot de fericire