nu mai știu să plâng la filme

nu mai știu să plâng decât la mine, ca și cum aș lătra
a pustiu

pe cât de obișnuit pe-atât de bizar
nici țiganca poetă care învață să scrie
nici pasiunea dintre doi bărbați
nici oamenii care mănâncă oameni
nici vidul din spatele ochilor
nici sinceritatea
nici muzica nici culoarea
nici cadrele cu grijă alese

nu mai știu să plâng la filme.

Advertisements

dia logos, îngheţată de ceai verde şi răvaşe (- 8 şi -7)

Totul a început într- o ceainărie minunată în care fetele fumează pipă la mese înalte cu ceşti şi lumânări, de parcă nişte păpuşi ar da o petrecere. Pianul din cealaltă încăpere parfuma aerul cu preludiile lui Rachmaninov şi lămpile vechi tremurau de atâtea poveşti. E un loc secret, mi se spune. Mi se face somn. Azi am primit o prăjitură cu răvaş.

Schimb locuri şi oameni, dar îmi lipseşte ceva.

eu nu prea citesc bloguri

dar  mă iau după voi, aşa că vă spun ce-am mai citit, deşi probabil n-are nici un sens, avându-vă cititori pe voi; adică voi ştiţi ce-aţi scris, nu mai trebuie să vă spun eu că mi-a plăcut, nu? : )

 Paul, evident, cu suferinţa lui de îngeri şi cu versuri extraordinare

 Cătălin  ne vorbea, acum o vreme, despre metaşaorma 

Gia, despre moarte şi copilărie

şi nu mai ştiu.. la testul de azi de la muzică – despre care habar n-aveam – n-am putut să recunosc un instrument.. oh, semăna cu un fel de mandolină dar nu pot să-mi dau seama ce era; şi nu învăţasem definiţia pentru  toccata şi mi-am adus aminte vag.. 🙂 iar Marius Casian e pe drum, în caz că am uitat să vă spun.