Les regards sauvages

şi cum purtam eu aşa
corsete nemiloase
şi fuste clopot
ornate ca totrturile mariei antoinette

apăru un canibal de
nicăieri
îmi zice
muntu kintu hantu kuntu
toate astea sunt
forţe
nu substanţe

şi încerc să-mi găsesc
l’identité blanche
însă de fiecare dată când mă gândesc la mine
retrăiesc o traumă

în copilărie mi se
spunea
La mouche Tze Tze

atunci
privirile mi-erau chiar sălbatice
şi o duceam
din spasm în spasm
de frica unor
canibali

ştiam că morţii nu trăiesc
dar că ei există

am rămas la fel
zic eu
boala somnului oricum
n-o să-mi vină
niciodată

o să-mi vină doar
chair de la chair du monde

carne din carnea lumii
pe care am s-o pun
la afumat

jadis

meurtrier de la mort

je suis un rimailleur

un monsieur teste

un monsieur Silhouette

un gromelot

a propos, stiti povestea cuvântului

siluetă?

domnul Silhouette era un preceptor

și oamenii îl cam disprețuiau

domnul Silhouette era

înalt și slab

așa se face că într-o zi

cineva i-a desenat conturul alungit

pe-un zid

probabil

și imediat a scris

Domnul Silhouette.

expirez en inspirant inspirez en expirant

picioarele mele nu mă mai ascultă ştiţi ca şi-atunci când se zice “calci pe norişori” eu calc pe răni şi pe băşici

 “La mort, la mort folle, la morphologie de la méta, de la métamort, de la métamorphose ou la vie, la vie vit, la vie-vice, la vivisection de la vie”

mirosul de mâini prăfuite şi stomacul verde înghiţind o va va vacă n-am mai simţit asta de când eram mi mi mică norii se tatuează pe antebraţ fioroşi din bărbi le cad firmituri de pâine iar eu calc pe răni şi şchi şchiopătez. te rog, spune-mi, spune-mi că nu eşti aşa! aşa cum?

moartea mea în faţa celorlalţi e un obiect străin, ca o bucată de marmură pe suprafaţa unui parchet laminat. nu toată, to-a-otuşi.

halucinant

casele din faţa mea se înclină spre stânga, sunt în pat şi observ un horn fumegând tot soiul de animale, oameni şi alte lucruri albe, pe fondul alb al norului imens din spate. casele se înclină iar norul continuă să alunece în dreapta mea.

merg pe stradă şi ninge extraordinar, abia îmi ţin ochii deschişi iar trotuarul se înclină spre stânga şi se unduieşte pe lângă mine, oare leşin? nu, dar dacă mă împiedic acum am să mă sparg de asfaltul gri, iar dintre buze o să-mi curgă un val de sânge. întotdeauna mă imaginez căzând, oare de ce? la dracu.. poate în felul ăsta îmi aduc aminte de fiecare moarte pe care am… trăit-o?