mary and max

şi uite cum îmi fug cuvintele, nu pentru că animaţia asta a fost drăguţă, plină de scrisori şi de morţi ci pentru că aşa vor ele, să fugă de mine cât mai departe. încerc să citesc nişte pagini din cartea viselor lui kerouac, adorm înainte de prima propoziţie, nu mă pot concentra deloc defel decât demult destul degeaba de de de dece?

îmi place s-o trezesc pe shmoo tocmai când doarme visând şi când se-aşteaptă cel mai puţin. atunci reacţionează  muşcându-mă sau  torcând. îmi place când shmoo se tolăneşte la fereastră şi urmăreşte oamenii de pe stradă, sau când coboară de-acolo direct pe biroul pe care-mi făceam temele în clasa a 4-a şi la care stau chiar acum, tastând. shmoo coboară pe lângă tastatură şi-mi sare în braţe, se cuibăreşte şi doarme. iar eu o privesc cu dor deja, oare ce-o să facă shmoo în lipsa mea…? probabil acelaşi lucru se întreabă şi ea.