journal d’hirondelle

Editare mai târzie, dar la început:

cineva a ajuns aici căutând “de ce nu este bine să scrii un jurnal”. Păi, uite de ce. Dacă citeşti journal d’hirondelle răspunsul relativ e “pentru că mori şi jurnalul ţi-e violat de alţi ochi”. Asta nu se aplică însă în cazul în care e virtual. Nu-i aşa? Ah, de ce ne place să…

Mi-au plăcut ultimele vreo 20 de pagini din Jurnalul Rândunicii de Amelie Nothomb. La început, aveam impresia că nu se mai termină. Îmi lipseau câteva cuvinte şi nici nu mă sinchiseam să le caut în dicţionarul francez-român. Apoi, mi-au răsunat în urechi nişte fraze foarte frumoase, dându-mi seama astfel de cât de urât s-ar auzi traduse. Mi-a plăcut mult ideea jurnalului misterios în care nu se găseşte nici un nume. Apoi, fraza în care cuvântul blog, asociat tinerelor fete, a sunat oarecum ciudat. Şi mai era ceva. În rest, cuvinte şi fotografii din cuvinte pe care le-am văzut foarte des. În filme, în muzica pe care-o ascult, în alte cărţulii interesante pe care-am apucat să le citesc.

După lectură m-am adâncit în spaţiul din faţa blocului – întunecat şi, fumând, am intrat în jocul pe care-l mimau doi băieţi şi-o fetiţă. Am auzit mai întâi semnalul de început, când fetiţa, uitându-se la bloc, strigă mami, numai un joc şi plecăm! Aşa că am rămas cu ţigara aprinsă şi-am aşteptat. Fetiţa s-a autointitulat regină iar cei doi băieţi, în faţa ei, făceau paşi în spate, întrebând Câţi paşi îmi dai ? Apoi începeau să înşire tot felul de lucruri. Spaghetti, oraşe, maşini… Ciudat, mi-am spus, eu n-am jucat aşa ceva!

Je trépasse main dans sa main puisque j’écris: l’écriture est le lieu où je suis tombé amoureux d’elle. Ce texte s’arretera au moment exact de ma mort.