din jurnalul apei

dar eu ce ar trebui să înţeleg din metaforele tale cu mâini, cu piele, cu dor, ca nişte picuri de ploaie ce se preling pe geamurile reci ale trenului? o poezie magică pe care, atunci când o rosteşti, o mângâi şi-o săruţi să se transforme în mişcările astea legănate, în dansul trenului pe calea ferată-fermecată ? lumina chioară şi violenţa mersului pe şine mă scutură şi-mi transformă stomacul în suflet şi te întreb sfioasă ce ai în buzunarul stâng? oare mâna mea dreaptă ar încăpea acolo? să-mi pâlpâie degetele tale în palmă ca nişte luminiţe colorate, iar scrisul meu de-acum să-şi schimbe direcţia, să mâzgălesc înspre tine sau înspre mine ca şi când aş zgâria cu unghia nisipul? oare ar trebui să înţeleg un zâmbet liniştit fără să mă gândesc la buzele din care iese? unde vrei să mi te aşezi să mă asculţi citindu-ţi petit chaperon rouge?

noile mele insomnii

dragă jurnal virtual,

jbuf şi din râsete ana izbucneşte în voci speriate şi priviri nedumerite, mă strigă pe numele întreg, ceea ce nu se prea întâmplă, diana! dar nu mai aud şi nu mai văd, sunt perfect conştientă, mă ţin de cap şi-mi imaginez cam pe unde o să am cucuiul… un gust ciudat îmi cobară sau urcă prin gât, îmi spun că pot să mor fericită, sunt în braţele anei care acum încearcă să zâmbească. nu se aştepta nimeni ca eu să mă transform în puf de păpădie şi să dau cu capul de peretele ce sprijină patul 🙂 de-acum încolo am să dorm pe jos, mi-am spus.

a fost ca şi-atunci când mi-a sărit un ciob din geamul de la uşă drept în pleoapa stângă, ce noroc! cum de-am ştiut să-mi feresc ochiul chiar atunci? şi pe obraz a început să-mi curgă un firicel de sânge infinit, şi nu simţeam nimic.

(vine iarăşi noaptea şi iarăşi mi-e frică de insomnie. de ce m-a ales pe mine? şi de ce visez din ce în ce mai rar?)

citeşte foarte foarte încet

celălalt trup al meu e în trecut

şi construieşte rime pentru câteva sonete

şşşş mai încet

e cam pe-atunci pe când mă pregăteam să mă citeşti

tacticos îmi luam jurnalul de sub pat

şi ameţită îl deschideam la ultima pagină

goală

voiam să-mi mâzgălesc picioarele cu pixul voiam

să-mi desenez mai multe mâini în jurul pieptului din care tocmai respiram

întotdeauna am ştiut că celălalt trup al meu

îmi scrie linii pe degete

aşa încât nici nu mai am obişnuitele amprente

uite, le vezi şi tu acum

nu vrei să facem schimb?

sper că citeşti aşa cum scriu doucement ca o femeie care nu ştie prea multe

jurnalul ăla din adolescenţă s-a făcut scrum

iar eu m-am lăsat de fumat îţi aminteşti?

şi-am încercat, chiar după ce s-au oprit porumbeii ăia blestemaţi dintr-un fel de cântat

să mă opresc şi eu

n-am mai găsit puncte în lume

dar pune-mi tu o virgulă

te rog

celălalt trup al meu e în trecut, cam pe-atunci pe când eram un semn de întrebare uriaş

acoperă-mi fantomele cu ceva

cu umbra unui copac

sau mai bine cu umbra ta

dragă jurnal,

les chansons d’amour e cel mai trist film din lume, văzut prin fantomele mele. desigur, dacă fantomele mele ar avea un chanson d’amour pe care să-l cânte seara înainte de culcare şi dimineaţa în vis, probabil că filmul mi s-ar părea destul de bun. dar acum, chiar acum… e mai mult decât bun. e foarte frumos! mi-e dor de fantome pe care nu le-am văzut niciodată şi de voci pe care n-am făcut decât să le citesc. mi-e dor de fantome trecătoare şi fricoase, ori de fantome care-mi spun că sunt îndrăgostite de alte fete.

mi-e dor de cluj.

dragă jurnal, mai bine spune-mi să mă opresc! oricum, are să-mi fie dor înveci !

madame catastrophe

nimic nou sub soare, doar că aşa mi se spune din ce în ce mai des. Stric multe lucruri din greşeală. Foarte multe.

sunt o catastrofă încă de când eram mică-mică; am să citez din propriu-mi jurnal:

4 aprilie 2000:

[… ] acum aş putea spune că trec printr-un experiment unic. Nu ştiu cum se face, dar mi se pare că sunt îndrăgostită de doi băieţi! [… ]

19 martie 2002:

Mi-a scris nişte versuri, i-am scris şi eu şi am făcut schimb, săptămâna trecută. Ieri mi-a spus că le poartă cu el tot timpul; şi eu le port pe ale lui cu mine ( nu chiar tot timpul) dar nu am avut ocazia să-i spun. Ce ciudat mă simt.

28 decembrie 2006:

Poate e prea mult. Suntem deja de trei ani împreună. Iar femeile sunt atât de frumoase! Vreau o iubită.

4 septembrie 2008:

… eh. Am terminat facultatea asta. […] Am o restanţă la japoneză.