ziua 17: arc-en-ciel

mirosul camerei mele, iarna, lângă fereastră. mirosul camerei mele, vara, pe balcon. mirosul meu primăvăratic, toamna, printre oameni. mirosul bunicii mele. mieunatul pisicilor, când aud la 7 dimineaţa cucurigul cocoşilor. grădina verde şi hamacul în care visez. praful din pod şi mirosul de viespi şi albine. pereţii mucegăiţi şi lemnul putred. păianjenii. desculţă, din capătul satului până la vale. pietre ascuţite şi frunze ascuţite. mirosul cărţilor din camera mică. prima cafea din zi băută în pat, pe jumătate dormind.

gogoşi de mătase

D. C. A. cumpără

lână-piei-zdrenţe

oase-hârtie

gogoşi de mătase

cânepă-fuior

de la un capăt la altul

sunt munţi întregi de plicuri

desfăcute

cu miros de naftalină

din care, câteodată, ies poveşti

cu alt miros

îmi amintesc uneori de

soare de zăpadă

şi de mansarda în care mă ascundeam

unde visam alte pagini din carte

unde eram pe când locuiam

într-o gogoaşă de mătase?

aveam, probabil, altă hârtie

şi alt trup

din care nu ştiu cum am reuşit să

fac zdrenţe

şi să aştept

tot alte piei să mă îmbrace iarna

(şi tocmai de-aia scriu aşa de prost, pentru că eu chiar m-am întors în copilărie, chiar au fost câteva secunde în care nu mai eram în biblioteca Goga din Cluj ci eram în sala mică şi plină de cărţi a bibliotecii de la şcoala nr 2 din Jibou, iar eu eram în clasa a 5-a şi chiar am văzut-o pe bibliotecară cu ochii ei lăsaţi, nesuferiţi, cu mâinile şifonate şi cu părul mov.)

mai întâi de toate, cerul e aproape gri dar fără ceaţă. pe geamul deschis aud un cocoş cam odată la 45 de secunde, mi se pare, iar de mai multe ori pe minut se-aud roţile maşinilor din drum, de pe şoseaua tocmai bine plouată. a oprit cineva şi claxonează de câte 3 sau patru ori, aşteaptă puţin opreşte motorul. portieră trântită. porneşte maşina latră un căţel aud o voce. am să plec. mi-e frig la picioare.

mai stau pe-acasă. jiboul povestirilor crepusculare. îmi aduce aminte de mine, de parcă m-aş fi uitat!