Fabularia

Norocul meu e că țin un jurnal încă de prin ’99, deși nu știu ce s-a întâmplat cu primele pagini. Prima „postare” datează din 14 februarie 2000, unde relatez amănunțit cum soră-mea și văru-meu mi-au găsit jurnalul (o fi fost altul înaintea ăstuia) unde „mi-au citit poveștile”. Apoi, urmează o descriere minuțioasă a băieților de care eram îndrăgostită. Toată consemnarea pe ziua de luni, 14 februarie 2000, se întinde pe șase pagini. Lucru pe care n-aș mai putea să-l fac în ziua de azi. Oricum, ideea e că am scris. Am scris constant până prin iulie 2000.  Apoi, mai în joacă, mai în serios, am umplut caietul cu câte un update pe an. Ceea ce mi se pare mai mult decât amuzant azi, după 14 ani. Spre exemplu, pe pagini alăturate, față-n față una cu alta, două confesiuni. Începutul anului 2006:

A. și cu mine suntem cei mai iubiți, ne iubim cel mai mult. știu că nu se va termina niciodată.

…și sfârșitul anului 2006:

am depășit trei ani de relație. poate e prea mult. poate e suficient. îmi plac femeile. vreau o iubită. 

Norocul meu, cum ziceam, e că sunt și nu sunt. Pot și nu pot. Vreau și nu vreau. Scriu și nu scriu. Mă bucur de mine. Râd. Sunt al naibii de amuzantă.