expirez en inspirant inspirez en expirant

picioarele mele nu mă mai ascultă ştiţi ca şi-atunci când se zice “calci pe norişori” eu calc pe răni şi pe băşici

 “La mort, la mort folle, la morphologie de la méta, de la métamort, de la métamorphose ou la vie, la vie vit, la vie-vice, la vivisection de la vie”

mirosul de mâini prăfuite şi stomacul verde înghiţind o va va vacă n-am mai simţit asta de când eram mi mi mică norii se tatuează pe antebraţ fioroşi din bărbi le cad firmituri de pâine iar eu calc pe răni şi şchi şchiopătez. te rog, spune-mi, spune-mi că nu eşti aşa! aşa cum?

moartea mea în faţa celorlalţi e un obiect străin, ca o bucată de marmură pe suprafaţa unui parchet laminat. nu toată, to-a-otuşi.