Imbranata?

am rămas la fel şi sunt bătrână. uneori am impresia că trăiesc în viaţa nimănui şi nu sunt eu. uite, spre exemplu dupămasa aceasta de printre blocuri, unde mirosurile de cartofi prăjiţi şi vinete coapte se amestecă în fumul care apare întotdeauna toamna iar eu n-am ştiut niciodată de unde vine. îl recunosc cu ochii închişi, evident, sau cu ochii în nori, uneori de pe bicicletă. nu cred că universul mi-a inventat o limbă să-l pot descrie şi mai ales acum, când m-am găsit în viaţa acestui nimeni nenorocit, uite-l cum râde. nu ştiu cum să reacţionez, mi-e frică iar să-i spun că da, ti amo.

în viaţa nimănui e ca în viaţa lui nicăieri sau în viaţa lui niciunde. ah, sau poate în viaţa de nicicând. astea da cuvinte! probabil vin din altă viaţă.

halucinant

casele din faţa mea se înclină spre stânga, sunt în pat şi observ un horn fumegând tot soiul de animale, oameni şi alte lucruri albe, pe fondul alb al norului imens din spate. casele se înclină iar norul continuă să alunece în dreapta mea.

merg pe stradă şi ninge extraordinar, abia îmi ţin ochii deschişi iar trotuarul se înclină spre stânga şi se unduieşte pe lângă mine, oare leşin? nu, dar dacă mă împiedic acum am să mă sparg de asfaltul gri, iar dintre buze o să-mi curgă un val de sânge. întotdeauna mă imaginez căzând, oare de ce? la dracu.. poate în felul ăsta îmi aduc aminte de fiecare moarte pe care am… trăit-o?

azi, când plouă

la un ceai

click pe poză, ca să mă vedeţi mai bine

(cu Paul-san, în legendarul irish pub al clujului, pivniţa aia mare de lângă facultatea de litere; el desenând şi eu fumând. El făcându-şi planuri cum să ajungă în japonia, eu abia aşteptând să zbor spre franţa.)

[vai, şi trebuie neaparat să mergem la festivalul de animaţie, pe 23 ]