colecţia mea de vise şi de fete

De câte ori nimeresc într-un anticariat mă apuc de scormonit după fotografii. Aproape întotdeauna plec cu portrete de fete, nu ştiu de ce. acum câteva zile am găsit o domnişoară sub formă de carte poştală, gata de trimis unui

necunoscut Costică.

Azinoapte am visat cioburi de pahar. A câta oară? Doar că de data asta, venise Alina acasă. M-am bucurat mai mult decât ar fi trebuit, poate, nu ştiu de ce mi-e atât de dor de ea. Era şi ea în vis. Cred că ne-am îmbrăţişat a la surprize-surprize şi a urmat un fel de petrecere.

Bărbaţii erau un fel de altceva. Îmi tot spuneam că-s alte fiinţe, nu omeneşti. Şi brusc, unul dintre ei a luat un pahar şi-a început să-l strângă în mână. Îmi imaginam cum se va sparge, dar nu ştiu ce căutam şi eu şi Alina şi ea, toate trei cu mâinile stângi întinse în direcţia paharului. S-a spart, evident. Apoi aveam mâinile stângi a la Marius Casian, doar că invers. Erau picături de-un roşu transparent. Apoi m-am trezit şi mi-am spus că nu trebuie să uit ce-am visat.

picioare verzi. foutaises.

 

 

nu ştiu ce muzică să mai ascult, după ce a plecat ana ascultam requiem-ul lui verdi prin metz şi îmi venea să plâng, apoi pe wagner nu-l suport. ieri, la bienala imaginii, într-o sală imensă împânzită cu fotografii, un nene fotograf mi-a fotografiat picioarele.

mi-e dor să citesc scrisori. mi-e dor. mi-e dor să fumez pe balcon, să fac baie în cadă şi să fiu în bucătăria mea. dar lucrurile astea inutile, ces foutaises, abia dacă le mai pot ascunde.