e bine cu vreau

din când în când și din poate în poate îmi mai aduc aminte ca și cum mi-aș aduce o cană de ceai, o cană de porțelan, un port-elan la pat. uneori mi-o aduce altcineva, prea rar cineva-ul pe care-l doresc. rămân în zona mea de disconfort și de “nuvreaudarrezist” pentru că sunt o masochistă. nu vreau dar trebuie. nu vreau dar e ok. nu vreau dar n-am ce face. vreau dar nu se întâmplă. vreau dar nu sunt vizibilă. vreau dar nu sunt auzită. vreau dar nu sunt simțită. nu sunt nesimțită. vreau dar mi-e teamă. rămân cu vreau. e bine cu vreau.

în mașina timpului

Intrând în casă te întâmpină o domnișoară uscându-și pletele cu uscătorul
în bucătărie
cu ten perfect și buze cărnoase
mă apucă dracii de mâini și de picioare intrând în casă
nu te izbi de ușa frigiderului mai bine
închipuie-ți că scrii o poveste
una pe care ea n-o va cunoaște niciodată
e ok bă
câteva grame de semințe decojite crude
poate un ceai de mentă
în cana căruia să-ți prezici parcă
viitorul
oare cum va trece toamna
oare când va trece iarna
oare dacă plouă mărunt și se văd curcubee
nu mai contează că stăm la bloc
?

domnișoară domnișoară te-am văzut trecând aseară

sincer nu cred c-am să rezist cred că mai bine mă urc eu fain frumos
în mașina timpului
uite-așa bag cheia pun pedala trag frâna
gata am verificat am centură oglinzile stau bine
70 de grade la volan motor
acțiune

și fain frumos am să zbor în trecut
acolo unde nimic nu se mai poate schimba
acolo unde mă simt în siguranță
așa fraieră cum sunt
și ești

sau ai fost

simplu ca bună ziua, am să fiu prinsă de rama ferestrei

poate că mi se părea
atunci când ziceam că semănăm cu
aceeaşi draperie despărţită de rama ferestrei
o parte fluturând în vânt
şi o parte imobilă în cameră
dar ce mi se părea oare
mă usturau vârfurile degetelor şi vroiam
s-o spun
imediat ce s-a transformat în furtună
scrisul meu firav
nu, nu te gândi c-a rupt draperia în două
şi partea din afară a zburat
nu se-ntâmplau pe-atunci atâtea
dramatisme
corpul meu plângea simplu
ca bună ziua
după tine
de aceea nu era nimic mai complicat
decât să spun că
semănam cu o draperie

nimic despre dor

Nu prea mergeam la olimpiade în liceu. Am fost o singură dată la română şi n-am trecut peste judeţ, pentru că scriam absolut haotic, fără cap şi coadă. Am mai fost la franceză de vreo 3 ori şi n-am ajus decât aproape de naţională, printr-a 11-a. Îmi plăcea, în schimb, să fac exerciţii de gramatică franceză pentru colegi, în timpul pauzelor. Îmi plăcea şi gramatica română, mult mai mult decât literatura. Şi am fost la o olimpiadă de psihologie,  pentru care profa m-a pus să citesc Idiotul. N-am fost un copil dornic de şcoală. Iar în facultate am avut numai note mici, pentru că nu vroiam să iau note mari, mi se păreau de o ipocrizie nemaipomenită. Colegele mele. Am avut restanţe la japoneză şi nu mi-am dat licenţa la timp.

Dornică am fost de mers cu trenul cât mai departe. Cred că din cauza asta mi-e atât de dor să cobor din tren la 5 dimineaţa în gara din Sinaia.

Ori să mă ascund ca un vampir în podul casei şi să privesc, să spionez printr-o mică deschizătură în acoperiş. Mă uitam fascinată pe trotuarul de vis-a-vis ca şi cum dacă l-aş fi privit din curte nu era acelaşi lucru.

Şi poate cel mai dor mi-e de nişte vise în care plutesc deasupra străzilor din orăşel. Sau, chiar după ce ne-am făcut mansarda, apusurile în care stăteam agăţată de-un velux privind în direcţia dealului. Acolo era casa lui. Ori în direcţia şcolii generale.

Apoi mi-e dor de primul an de liceu, cel mai plin an de iubiri imaginare. Ce patetic sună. De fapt, nici acum nu stau mai bine. Şi nici nu ştiu de ce mi-e foarte dor, nu ştiu de ce-am început să scriu lucrurile astea. Mă gândeam să fur leapşa de la Olga, dar se pare că va trebui s-o trimit mai departe, eşuată cum e aici. Scrieţi voi, cei care nu v-aţi plictisit să scrieţi despre doruri.

miercuri-joi-vineri

On ne peint bien que son propre cœur, en l’attribuant à un autre


îmi imaginez un personaj şi îl pun să se plimbe prin locurile care-mi plac. de fapt, mă plimb eu în locul lui.

(Fernandez, acest controversat povestitor ce-mi dă bătăi de cap în ultima zi de şcoală.)

ce frumos trebuie să fie să vrei şi să doreşti, doreşti

dar eu mă cam feresc să-mi pun dorinţe

cu sau fără voia-voinţa mea

nu mi-am mai pus dorinţe cam demult…

acoperă-mi fantomele cu ceva

cu umbra unui copac

sau mai bine cu umbra ta

dragă jurnal,

les chansons d’amour e cel mai trist film din lume, văzut prin fantomele mele. desigur, dacă fantomele mele ar avea un chanson d’amour pe care să-l cânte seara înainte de culcare şi dimineaţa în vis, probabil că filmul mi s-ar părea destul de bun. dar acum, chiar acum… e mai mult decât bun. e foarte frumos! mi-e dor de fantome pe care nu le-am văzut niciodată şi de voci pe care n-am făcut decât să le citesc. mi-e dor de fantome trecătoare şi fricoase, ori de fantome care-mi spun că sunt îndrăgostite de alte fete.

mi-e dor de cluj.

dragă jurnal, mai bine spune-mi să mă opresc! oricum, are să-mi fie dor înveci !