ieri dimineaţă, o veveriţă s-a oprit în faţa mea.

E 11 fix.

mă tot întreb cum a trecut ziua de ieri şi ce caut în azi. poate că nu meritam să găsesc nimic în azi, nici măcar ploaia care m-a trezit şi despre care aveam impresia că e tastatul anei la calculator, în camera alăturată… şi m-am trezit cu gândul să spun cuiva: nu-mi place atunci când cineva spune “îmi place cum scrii” pentru că pur şi simplu aici nu e vorba de plăcut sau neplăcut ci vreau doar să fiu citită. şi uneori imaginată. desigur, plăcerea e chiar în citire. în cartea de citire, hi hi.” Acum, însă, citesc numărul România Literară din 23 aprilie 1987. Am găsit chestii frumoase, chiar şi un articol de Noica. Pe lângă numărul ăsta, mai am de citit încă…mai multe, nici n-am apucat să le număr. Numere numărate. Le-am şters doar de praf şi le-am aranjat colţurile roase de şoareci. Am fost destul de inspirată să nu cotrobăi decât într-una din cutiile din pod, aşa că pe când mai merg acasă…