Fabularia

Norocul meu e că țin un jurnal încă de prin ’99, deși nu știu ce s-a întâmplat cu primele pagini. Prima „postare” datează din 14 februarie 2000, unde relatez amănunțit cum soră-mea și văru-meu mi-au găsit jurnalul (o fi fost altul înaintea ăstuia) unde „mi-au citit poveștile”. Apoi, urmează o descriere minuțioasă a băieților de care eram îndrăgostită. Toată consemnarea pe ziua de luni, 14 februarie 2000, se întinde pe șase pagini. Lucru pe care n-aș mai putea să-l fac în ziua de azi. Oricum, ideea e că am scris. Am scris constant până prin iulie 2000.  Apoi, mai în joacă, mai în serios, am umplut caietul cu câte un update pe an. Ceea ce mi se pare mai mult decât amuzant azi, după 14 ani. Spre exemplu, pe pagini alăturate, față-n față una cu alta, două confesiuni. Începutul anului 2006:

A. și cu mine suntem cei mai iubiți, ne iubim cel mai mult. știu că nu se va termina niciodată.

…și sfârșitul anului 2006:

am depășit trei ani de relație. poate e prea mult. poate e suficient. îmi plac femeile. vreau o iubită. 

Norocul meu, cum ziceam, e că sunt și nu sunt. Pot și nu pot. Vreau și nu vreau. Scriu și nu scriu. Mă bucur de mine. Râd. Sunt al naibii de amuzantă.

despre incredibil

timpul meu se scurge la fel sau al vostru e mai lent? al vostru e aşa cum vreţi sau al meu e aşa cum l-am cerut? ceea ce mi se pare incredibil, totuşi, e atunci când zăreşti băiatul acela copil cu care te-ai sărutat prima dată şi îţi spui “începe să chelească, dumnezeule!” atunci când îţi revezi profa de română din şcoala generală împreună cu fetiţa ei care acum nu mai e o fetiţă şi-ţi spui “doamne ce sâni are!”  Atunci când îţi aduci aminte de vara lui 2000 pe când ascultai Taxi fără să-mi dau seama recunosc n-am puterea să te recunosc şi caută-mă  şi Holograf ţi-am dat un ineeeel mare cât inima mea mare cât inima mea apoi îţi dai seama că el habar nu avea că e primul băiat care te sărută dar oricum n-avea nici o importanţă; ba da, avea. dar am uitat care era. primul băiat care te-a sărutat – şi nici măcar nu erai îndrăgostită de el! asta mi se pare incredibil.

apoi vine dimineaţa. te trezeşti la bunica de la bloc şi ieşi pe balcon. începe clasa a 9-a.

exemplu de parte incredibilă din mine: acum vreo 10 ani, când într-un început friguros de aprilie, în tricou cu mâneci scurte, hălăduiam prin grădinile de pe deal ale jiboului şi pe străduţele acelea atât de departe de străduţa mea; în speranţa că am să-l văd pe cel care nu m-a sărutat niciodată.

madame catastrophe

nimic nou sub soare, doar că aşa mi se spune din ce în ce mai des. Stric multe lucruri din greşeală. Foarte multe.

sunt o catastrofă încă de când eram mică-mică; am să citez din propriu-mi jurnal:

4 aprilie 2000:

[… ] acum aş putea spune că trec printr-un experiment unic. Nu ştiu cum se face, dar mi se pare că sunt îndrăgostită de doi băieţi! [… ]

19 martie 2002:

Mi-a scris nişte versuri, i-am scris şi eu şi am făcut schimb, săptămâna trecută. Ieri mi-a spus că le poartă cu el tot timpul; şi eu le port pe ale lui cu mine ( nu chiar tot timpul) dar nu am avut ocazia să-i spun. Ce ciudat mă simt.

28 decembrie 2006:

Poate e prea mult. Suntem deja de trei ani împreună. Iar femeile sunt atât de frumoase! Vreau o iubită.

4 septembrie 2008:

… eh. Am terminat facultatea asta. […] Am o restanţă la japoneză.