Nici măcar -1

cred că 35, dar cine-i mai numără. de câte ori am plâns după orgasm, ca și când aș ieși pe prispă și ar bate vântul cu frunze uscate în mine.
lacul de unghii de culoarea vinului, dar cu sclipici
în timp ce răsfoiesc o revistă și mă gândesc la cum intră și ies
oamenii din viața unuia în viața altuia
ping pongul care seamănă cu săritura cu coarda elastică în gol
până când la un momentdat rămâne suspendată în aer și plutește.

când eram mică visam că plutesc deasupra caselor, fără vreo direcție
anume, dar uneori credeam că fac roata, cum o făceam cu bicicleta
pe străzile vecine


– 11

Cândva, am scris despre o chestie pe care n-o prea înțelegeam. Ei, m-am pus acum să fac exact opusul, să scriu despre lucrurile pe care le înțeleg.

M-am oprit o clipă din tastat, pentru că mi s-a părut că sunetul degetelor mele pe tastatură e chiar ok, mi s-a părut că simplul fapt de a tasta, de a compune din litere, cuvinte, e o chestie extraordinară, prin care-mi las dâra de melc pe pământul acesta. Ca un sunet fain pe care-l face motorul mașinii ăleia foarte faine, de care nu te mai poți despărți.

Nu demult, m-am gândit să caut câteva etimologii despre care aveam bănuiala că mi-ar putea da niște subiecte bune de scris, dar le-am uitat.

Acesta. Singurul cuvânt care-mi vine în minte e acesta. E frumos, el, așa, dar nu contenește din a-mi spune nu forța nota. Back off. Și deja e primul lucru pe azi, pe care-l înțeleg. Atunci când am scris, spre exemplu, despre omida de fier, nu cred că înțelegeam.

Până la urmă nu-i așa greu să tastezi. E chiar fain. Ar trebui să fac asta mai des.

life vest

life jacket

si el trăgând de sub scaun un carton pe care scrie life

ești aici.

daca vrei să citești în continuare aprinde lumina de deasupra scaunului

life vest under your seat

ai supraviețuit.

(ca și când, a supra-viețui devine sinonim cu absurda-viețui, o meta realitate din care încerci anxios să te trezești, să fii prezentă cum zice Tolle, să respiri)

șirul de luminițe în intunericul verde

își deschise vesta și-mi spuse, nu recunoști pe nimeni, nu, nu?

(sunt încărcată emoțional până la refuz, oare dacă nu sunt cerc ce sunt)

zumzetele astea ace sparg timpane prin care ies rotocoale de fum scrise în limba vieții pe care, uite, n-o mai înțeleg; te iubesc vreau să nu fiu corpul ăsta fără viață sunt fericit te iubesc

până când oamenii și casele și străzile nu mi se vor mai părea închise între pereții intestinelor mele subțiri, o valvă prolapsând la temperaturi scăzute,

un iepure cu cochilie de melc înăuntrul căreia te port ca-ntr-o rulotă în jurul lumii

defapt în jurul meu

Control Locus /

nu știu să fac nimic. nu știu ce înseamnă cuvintele. nu știu să vorbesc despre politică sau control locus.

odată, am auzit la știri că s-au vândut cinci sute de bilete de tren, într-un singur vagon. călătorii au stat în picioare de la iași la bucurești, în timp ce una din cinci școli sătești, nu are o baie în clădire. Noaptea, când eram mică și mai petreceam zile de vacanță la bunici, la sat, trebuia să merg la veceu afară, în curte. pe întuneric, pentru că nu mă vedea nimeni, mă opream la jumătatea drumului și mă pișam pe primul petec de iarbă pe care puneam piciorul.

Locus of control is one of the four dimensions of core self-evaluations along with neuroticism, self-efficacy and self-esteem

neuroticism: my vagina doesn’t heal people, they all die inside of me
self-esteem: I don’t have a lot of memories.
I don’t remember hiking through villages in search of special rocks, encountering dangers (- – snakes). I do remember some dreams and travels, but I don’t know if they were real or I invented them.

Inventatorilor de vise. Adunătorilor de amintiri – – boabele alea de cafea pe care nu le mai poți scoate de după frigider, și care stau cu anii, ascunse, construindu-și cercuri concentrice (din afară înspre înauntru: oraș cu 11 mii de locuitori, bloc cu 4 etaje, încăperi fără lumină și închise cu cheia, o cameră care dă în alta – sau doar mi-am imaginat – un pat sau două sau trei, o lingură de vin de casă și eu, privind tavanul, la 2 ani e prea devreme să fii certată cu dumnezeu, te cerți pe la 16, când cineva ți-a furat fusta gen camuflaj din uscătorul de la etajul 1)

bobby

the Failed Diaries

bobby is smoking his cigarette outside the shop he’s got
tattoos from god knows what ancient time
what is your dream?
I could live anywhere in a big city in a small farm in the countryside in the mountains

at the seaside 
I really don’t care
I could travel to your dream place
bobby has his name tattooed on his neck
bobby has these insecurities like dodgy off-licence shops
in bethnal green which is la great area lovely atmosphere

you came to me whispering I heard you wrote some poems like a drug dealer would ask you want some dope? my hands were
shaking
I said sure anytime you want but then I realized what if you don’t what if 
I’m still waiting
your laugh was so genuine I haven’t heard anyone laugh like that in a very long time

bobby doesn’t have a car
he used to drive when he was younger now he’s taking the train

View original post 7 more words

Transylvania International Film Festival is over and I still haven’t published this post*

*it’s been an incredible journey through such inspiring stories. Can’t wait for the next one!!!

A 14 year old reindeer-breading Sámi girl exposed to racism in the ’30. A realistic (yet beautiful) view on the Romanian – British relationship as seen when falling in love. A lost watch. Teenage boys and their journey into adulthood and a movie I really wanted to see but missed. A local competition. A modern Oedipus complex and an interactive film. But first things first.

Sameblod (Sami Blood, Sweden, Denmark, Norway 2017)

Although it might seem a bit predictable, Sami Blood awakens emotions that are, in fairness, long gone. At first, I wanted to call it “the Swedish Titanic”, the structure resembles a tiny bit – the old lady returning to a place filled with (her own) history, and memories unleash. But it’s surprisingly delicate, touches not only racism issues but feminism and an educational system completely different from how we know it now, in a Nordic country. Personally, it reminded me of everything I knew about being close to your siblings: love, trust, forgiveness.

And somehow, I don’t quite understand why this wasn’t part of the competition, but the next one – Heart stone – was. Not that it’s bad, but it’s not that good. Or is it?

Hjartasteinn (Heart stone, Denmark, Iceland 2016)

Yes, it actually is. I was speechless. We’re not (yet) an educated public, as much as we’d like to pride ourselves with. We’re not quite there yet. And the response the movie had was – including from my side, after the screening – that it was a bit too romantic. Truth is, we should give it a second chance. We might not see it now, but there is a magic twist and bits and bobs of authentic being. 

God’s own country (UK, 2017)

“…until the arrival of a Romanian migrant worker for lambing season ignites an intense relationship that sets Johnny on a new path”. Well, I think it’s much more than that. After its premiere at the UK Edinburgh Film Festival in May, some people named it the British Brokeback Mountain, which I wont say it’s not, but as a Romanian myself, I saw things a bit differently aka the making of sheep cheese, Gheorghe’s resistance to insults and xenophobia when he’s being called a “dirty gypsy”. Funny thing, Francis Lee – the director and the Romanian casting director both agreed that it was way easier to find an actor for one of the main roles in Romania than it was in the UK.

IMG_6517

Zeus (Mexico, 2016)

A curious story based on Oedipus complex and falconry. Curious, weird, awkward, strange, authentic and unapologetic. I can’t say it was my favourite, but it certainly has a special place on my list. Miguel Calderón uses photography, video and novel writing to create his stories and his work was featured in Wes Anderson’s The Royal Tenenbaums.

Slava (Glory, Bulgaria, Greece 2016)

This Bulgarian tale of corruption and bureaucracy couldn’t have had a better public! It might seem odd and out of time for a Westerner, but the sad truth is that we’re still living it. When Tsanko Petrov, a railroad worker, finds millions of leva on the train tracks, he decides to turn the entire amount over to the police. Unfortunately, his luck changes (not in a good way) and everything falls in a desperate search for the here and now, as Tsanko’s two new watches skip time. Looks a bit like a contemporary poem.

Late Shift (UK, 2016)

Late Shift is the world’s first cinematic interactive movie and I’m super happy I got to see/ make it happen. I have to be honest, I was a little sceptic when I saw everyone with their phones in hand, ready to change (almost) every step and a little worried that it would be gaming, not watching a feature film. Now that I saw the trailer, it doesn’t look a bit like the the Late Shift on the screen!

19046845_1899424016994594_1020506340_n

Fixeur (The Fixer, Romania, 2016)

Toronto 2016, Tokyo 2016, Les Arcs 2016, Stockholm 2016, Vilnius 2017, BAFICI 2017 and now TIFF. Would have been difficult to watch if not for the specific (black) humour of the Romanian creativity. Loved it. Would watch it again and again.

 

un ǵüveç de primăvară

the Failed Diaries

Colaj de versuri la întâmplare

Priveam dinafară fereastra
final de secol
din neguri, râsete de crocodil
– elle m’avait enfin retrouvé sans m’avoir cherché –
april is the cruellest month, breeding
cu cei șase-opt mii de ani ai mei,
sânt o pictură umedă – mă zvânt la soare
voi ieși din oglinzi ca să țip și să spun
cuvântul „tăcere” este mantra poeziei 

(am decupat din: Iulia Cibișescu - Ascunzișuri de măști, Maria Jorj - Esența uitării, Mihaela Handrea - Stau la masă cu îngerii mei, Jean-Luc Lagarce - Juste la fin du monde, T.S.Eliot - The waste land and other poems, Dora Pavel - Creier intermediar, Mircea Dinescu - Moartea citește ziarul, Vasile Macoviciuc - versuri pentru caii sălbatici, Jacques Jouet - Poeme de metrou)

View original post