până voi scrie, voi umple pagina cu cercuri

cum se numesc franjurii de lumină
din trupul meu
şi ce caută acolo?
lumină de zăpadă
mi-e dor să plutesc deasupra
caselor şi să visez
animale

linii drepte:
de ce le desenez?
geo-metrie
geo-sărut
măr
dintr-un măr în altul
viermii sar sar
sare

până voi scrie
voi umple pagina cu cercuri

cineva spune

suflu.  răsuflu. (mă respir) respiră-mă. așa am să dau spiritelor o formă. am să te iubesc goală, ca cerneala înainte de-a se face cuvinte. înainte. ca o cerneală care nu s-a transformat. încă. picasso desenează cu dermatograful pe marginea caietului meu roz. cineva spune: poezia nu trebuie să fie poezie.  din cerneală – poveste.

de-vreme

oare va ploua în seara asta? vor strânge scaunele din fața uriașului ecran gonflabil? vor strânge scaunele din fața mea și a vieții mele? oare mă vor observa jucând telefonul fără fir care nu, nu e mobil? Oare. Covrigi și oameni singuri care merg la film. Nu că asta ar fi ceva rău. Roz fosforescent și reparații ceasuri. Al meu e blocat pe 10:43. Prea devreme. Ce înseamnă de-vreme?

tu m’en veux?

visele sunt utile pentru că sunt libere

 

zise Sabato, povestind cu Borges într-o cărticică. arta nu-i folositoare omului atunci când nu e făcută în libertate, ori în sinceritate. când omul nu prea vrea să-și dea întâlnire cu el însuși. mai bine se-ntâlnește cu altcineva.

eu sunt în căutarea mea de la 12 ani. uneori obosesc, alteori scormonesc cu frenezie prin mine în căutarea unor mărunțișuri, până ajung să descopăr din greșeală ecuații complicate. pe care le abandonez, evident, că totuși am mers prea departe. am fost puțin prea sinceră cu mine.

je m’en veux, moi. et ça me fait chier.

nepotrivire

ţigara mă ameţise
eram pe fereastră şi te aşteptam imaginar
am apucat un pix şi plicul
în care primisem o felicitare de mărţişor
înainte de vreme
totul a fost înainte de vreme
nepotrivirea unui balcon în care
o pensionară face curăţenie şi
trupul meu
maşina care parchează
în faţa blocului
şi muzica pe care o ascult obsesiv
paharul cu lapte de
orez
şi mâinile tale apucându-mă
înainte de vreme

e bine cu vreau

din când în când și din poate în poate îmi mai aduc aminte ca și cum mi-aș aduce o cană de ceai, o cană de porțelan, un port-elan la pat. uneori mi-o aduce altcineva, prea rar cineva-ul pe care-l doresc. rămân în zona mea de disconfort și de “nuvreaudarrezist” pentru că sunt o masochistă. nu vreau dar trebuie. nu vreau dar e ok. nu vreau dar n-am ce face. vreau dar nu se întâmplă. vreau dar nu sunt vizibilă. vreau dar nu sunt auzită. vreau dar nu sunt simțită. nu sunt nesimțită. vreau dar mi-e teamă. rămân cu vreau. e bine cu vreau.