un éléphant qui se balançait

acasă îmi stau cărţile pe rafturi de parcă s-ar prăbuşi. mi-i tare dor să citesc dimineaţa târziu. mai nou lucrez, e groaznic să merg la muncă, să nu fiu singură opt ore pe zi. lângă biroul pe care-mi înghesui bileţele post-it-uri tabele programe hărţi şi cărţi de turişti de data asta, dimineaţa mi se flendureşte o pisică-ghem pe lângă picioare, îşi lasă părul pe unde trece, muşcă şi se vrea scărpinată pe burtă lăţindu-se pe spate. au trecut două săptămâni, afară mai e o pisică blănoasă şi-mi vine s-o iau acasă.

oare dacă aş face trasee pentru pisici prin lume…

sa ne facem si reclama

Poate nu ştiţi, eu cu Andra, o minunată prietenă încă din anii de liceu, ne-am apucat (pentru că ne e dor de copilărie) de negustorit cărţi, postcards, cercei din lut,  mărgeluţe şi alte minuni – aici, într-o piaţă virtuală de pureci, un flea market wanna be : Marche aux puces !

Aruncaţi un ochi, doi şi nu plecaţi cu mâinile goale 😀

neobositele bip-uri

nu-mi place când taci în fața mea cu fereastră spre trecut și cu balcon închis în amintiri despre mailuri, semeseuri și de mirc. mai ții minte, noi eram în generația care-și dădea bipuri fără sens. și totuși, câtă împortanță aveau! ne era teamă de vorbe, ne era teamă de voci și ne era lumea întreagă măsurată în spațiul și timpul dintre bipuri. în intensitatea lor. în șuieratul lor. în momentul sosirii lor. în ele însele. bipurile, aceste iele, acești pitici pe creier, aceste întâmplări pe care le-am trăit ieșind în cimitirul evreiesc, ținându-ne de mână, alergând iarna prin parc. bipuri dinainte să ne naștem, bipuri călăuzitoare. unde sunt acum?

 

à la recherche des personnages perdus

leapşă furată pe ascuns.. de-aici ,pentru că sunt atât de nostalgică încât îmi amintesc personaje din cărţile copilăriei ca şi cum.. oh, cei mai dragi mi-au fost (nici nu ştiu dacă e bine să fac un “top”) dar trebuie să recunosc.. băieţii!

Bastian Balthazar Bux – pentru că, la un moment dat, ajunsesem să citesc în podul casei, în praf, păianjeni şi cutii pline de cărţi şi caiete vechi; îmi plăcea atât de mult să mă imaginez Bastian încât atunci când s-a terminat Povestea fără sfârşit am plâns cu lacrimi de.. creatură fantastică.

Băieţelul din Noaptea Fantomelor a lui Julien Green, cărticică ilustrată pe care o am din clasa a doua, de la premiul 1. (fără coroniţă) Îmi amintesc vag cum citeam şi-mi era frică.

Micul Prinţ – deşi l-am citit prima dată la 14 ani, cred. Aproape mă îndrăgostisem de el. 

Oliver Twist… oh, cât îmi era de simpatic! dar nici nu ştiu de ce n-am terminat cartea niciodată 😀

Peter Pan – pentru că putea să zboare!

Fram – ok, nu era copil… era un urs polar

Apollodor – chiar el, din Labrador. întotdeauna îmi imaginam că e prieten cu bătrânul Fram

Dorothy – mai mult decât Alice – pentru că aveam Vrăjitorul din Oz  într-o ediţie foaaaarte colorată. Mov. Era o carte mov de tot.

Fata babei şi fata moşneagului – evident că eram fata moşneagului. (complexul Elecrtrei?)

mai departe, leapşa merge spre – Ioana, Paul, Iulia, Cătălin şi toată lumea care-o vrea.