“I escape into movies every day. I think it absorbs the pain.”

IMG_6361

I’m going to start off with this magic quote from the latest film I’ve seen. Like, half an hour ago.

I have to say, I’ve always been a huge fan of Polish cinema (at some point a bit obsessed) but this one is beyond my expectations. I fell in love every minute giving into the story and graphics that would, eventually, absorb my pain. Surrender.

Ostatnia Rodzina (The last family) is a first (!!!) feature film directed by a young guy named Jan Matuszynski (b. 1984).

The film is actually based on reality; there was a real Zdzislaw Beksinski and he was a painter and photographer. But we don’t really know this until it’s too late. Until the whole story that was rolling under our eyes through funny yet unexpected events gets to a final point (it’s a 2h film) that

leaves me with no words to continue. Sorry. You’ll just have to see it for yourselves.

Transylvania International Film Festival (TIFF) 2017 is not surprising at all, not at all. I actually had high expectations and I’m always thrilled for the repertoire of the festival. Every. Single. Year. Without even knowing what it would look like, I have that feeling.

That feeling of living a surreal life through movies.

And on to the next one, so far, Polina (2016), a film that brings me back my all time girl crush, Juliette Binoche. God I love that woman. And I also love the theme of the movie – dance! This time, coming from Bolshoi and travelling all the way to France and Belgium, in search of the perfect way to express one’s body. And what could be more beautiful than watching improv and contemporary dance to ease your pain? If I close my eyes, I can imagine myself doing it.

Inferno (2014), on the other hand, is way closer to the reality of capitalism gone wrong. Both Slovenian director and writer work in theatre and the actors were, as well, theatre actors. What do you do in an impossible situation? How do you surrender, (mr. Eckhart Tolle) ? Awareness, consciousness or unconsciousness, extreme fear, despair, going from extreme suffering to (maybe) some kind of enlightenment? Unfortunately, this one story is everyone’s story. And I think our minds are not that open to accept and surrender to it. There were even people laughing during the movie. What twats! I wanted to say, but then I realised – this is the only way to respond, maybe. Or maybe not.

Well, at least Frantz (2016) was like a breath of fresh air.  Playing with colour and black and white to mark emotions and being in the moment was definitely the part I loved the most. Being grounded, falling in love and failing in love and the plot twist absolutely unbelievable. My intuition failed me this time (and it never does). This time, “it’s not what you think” worked too good.

That being said, I already missed a movie because the previous one was way longer than I expected, but it’s alright. There are 7 days left and a lot to see.

 

Inside out (preambul pentru numărătoarea inversă)

Rachmaninoff and his contemporaries. What better way to start December?

După ce voi fi mirosit pământul pe care am crescut, după ce îmi voi fi văzut sufletele pereche, după ce voi fi auzit zumzetul copacilor și-al merelor gutui, cu rouă pe ele, după ce-mi voi fi scăldat mâinile în vale, după ce voi fi sărutat obraji din mine, după ce-mi voi fi amintit să plâng pentru tot ce-a fost și pentru tot ce va să fie.

Mă voi întoarce zburând între două orizonturi colorate, unul gri din alb negru, altul roz din alb roșu, mă voi întoarce cu spatele în fața pianului și-a altor instrumente de tortură. Viața mea abia va începe, în afara ei.

în capsule de aluminiu

ca doi isuși răstigniți pe aceeași margine de drum ne transmitem mesaje prin stații de taxi și e ca și când am lipsit vara întreagă din cluj iar când mă întorc (defapt după două zile) plouă cu soare tratament și relaxare, aceleași frunze atemporale din colțul parcului și ceainăria aia clar-obscură. spre satul mănăștur strada cu mai multe nume (de ce)-mi provoacă fluturi în stomac dar văd reclame uriașe flexicredit și minute în rețea iar în loc de fluturi mă invadează extratereștri în capsule de aluminiu

dia logos, îngheţată de ceai verde şi răvaşe (- 8 şi -7)

Totul a început într- o ceainărie minunată în care fetele fumează pipă la mese înalte cu ceşti şi lumânări, de parcă nişte păpuşi ar da o petrecere. Pianul din cealaltă încăpere parfuma aerul cu preludiile lui Rachmaninov şi lămpile vechi tremurau de atâtea poveşti. E un loc secret, mi se spune. Mi se face somn. Azi am primit o prăjitură cu răvaş.

Schimb locuri şi oameni, dar îmi lipseşte ceva.

beţie metafizică (- 10 şi cred că – 9)

Ieri n-am scris nimic. Am avut o durere îngrozitoare de stomac şi nu pot să spun că mi-a trecut dragostea ori vreun sărut prin el, altfel aş fi ştiut şi eu, ce dracu..

târâş gropiş, cu toată durerea, am pornit-o încet spre book corner, unde Ion Mureşan şi Alexandru Vlad s-au întâlnit cu oamenii de rând şi-au povestit despre ce-au mai scris. pe scurt, a fost o seară al naibii de amuzantă şi recunosc: cel mai puternic motiv pentru care mă aflam acolo a fost dorul de Litere, de primii ani de litere.

telefonul fără fir

când sunt pe drum şi-mi vine să scriu, câteodată salvez tot felul de mesaje pe care nu le mai recitesc înveci.

05/06/2011 : băieţii de 15 ani, probabil, băieţii care poartă brăţară cu susţin fotbalul

08/05/2011 : “ne grăbim” dar mi-a fost atât de teamă că n-am să ştiu să zic “dă-ne-o nouă astăzi” la rugăciunea împărţită se ţineau de mâini

18/02/2011 : “dacă va ploua peste tanger/ şi va fi noapte (…) şi-n toamna întreagă/ anotimp ce-ncape în braţele tale” (răsfoind un volum de Armada)

11/11/2011 : “sinuciderea din str. Uranus. Azi la orele 10 de dimineaţă, d-ra Elena Papadopol, în vârstă de 16 ani, din strada Uranus no. 29, sora d-lui inginer Papadopol de la primăria capitalei, s-a sinucis trăgându-şi în piept un glonţ de revolver” (răsfoind Lumea ca ziar)

03/10/2011 : “un cuvânt rupt ca o pâine, un cuvânt cu miez fierbinte şi moale”

Timpul frământat la patru mâini

scriu cu ochii închiși și cu timpanele sparte. dacă x se îndrăgosetește de y dar y se îndrăgostește de z, dacă x se îndrăgostește de a dar a se îndrăgostește de b dacă x se îndrăgostește de i dar i se îndrăgostește de ii.

ar trebui să nu mai fim egoiști și să nu mai frământăm singuri timpul, ar trebui să facem din timp steluțe și inimioare de turtă dulce, ar trebui să-l coacem în cuptoare. Mă feresc de cuptor ca de dracu și tot eu sunt acela care spune hai să ne coacem unul pe altul și e ca și când aș exista doar din cuvinte. Până la urmă sunt un nemernic din categoria oamenilor care nu vor să-și frământe timpul cu patru mâini. Bineînțeles că de mă veți întreba, am să spun cu totul altceva.

la Parov m-am simțit coaptă pe toate părțile, era să plesnesc de fericire și de transpirația celorlalți.