Nici măcar -1

cred că 35, dar cine-i mai numără. de câte ori am plâns după orgasm, ca și când aș ieși pe prispă și ar bate vântul cu frunze uscate în mine.
lacul de unghii de culoarea vinului, dar cu sclipici
în timp ce răsfoiesc o revistă și mă gândesc la cum intră și ies
oamenii din viața unuia în viața altuia
ping pongul care seamănă cu săritura cu coarda elastică în gol
până când la un momentdat rămâne suspendată în aer și plutește.

când eram mică visam că plutesc deasupra caselor, fără vreo direcție
anume, dar uneori credeam că fac roata, cum o făceam cu bicicleta
pe străzile vecine


– 11

Cândva, am scris despre o chestie pe care n-o prea înțelegeam. Ei, m-am pus acum să fac exact opusul, să scriu despre lucrurile pe care le înțeleg.

M-am oprit o clipă din tastat, pentru că mi s-a părut că sunetul degetelor mele pe tastatură e chiar ok, mi s-a părut că simplul fapt de a tasta, de a compune din litere, cuvinte, e o chestie extraordinară, prin care-mi las dâra de melc pe pământul acesta. Ca un sunet fain pe care-l face motorul mașinii ăleia foarte faine, de care nu te mai poți despărți.

Nu demult, m-am gândit să caut câteva etimologii despre care aveam bănuiala că mi-ar putea da niște subiecte bune de scris, dar le-am uitat.

Acesta. Singurul cuvânt care-mi vine în minte e acesta. E frumos, el, așa, dar nu contenește din a-mi spune nu forța nota. Back off. Și deja e primul lucru pe azi, pe care-l înțeleg. Atunci când am scris, spre exemplu, despre omida de fier, nu cred că înțelegeam.

Până la urmă nu-i așa greu să tastezi. E chiar fain. Ar trebui să fac asta mai des.