+ 5

până la urmă voi începe să scriu, ce naiba. au trecut 16 ani de când mi-am propus. să scriu. şi unde naiba sunt? în dreapta mea e o bibliotecă, dar mai plină de poze din copilărie decât de cărţi. sute de poze în albume groase, anii ’90. pulovere colorate, colanţi albi cu fundiţe roşii, excursii cu maşina. maramureş. în cealaltă jumătate sunt cărţi. în stânga e fereastra. şi oglinda. şi parcă aş vrea să le confund. atât de mult aş vrea să le confund.

+ 3

anul ăsta chiar a căzut toamna. ca o mână de frunze.  şi multă gălăgie. multe cuvinte şi multe bătăi în tastatură. multe priviri pe furiş, neîncredere, surprize. de patru ori 7.  multe “eu încotro mă duc?”

a căzut toamna. ploua, nu dormisem decât de pe la 5 dimineaţa până aproape de prânz.

dar niciodată nu e suficient.

– 7

Dispecerat Ratuc

– „hai mă că nu-i așa de negru dracu. Io l-am văzut. Îi tânăr mă și bine făcut. Da așa când te uiți la el, nu-i cine știe ce.”

– iar am ratat un spectacol, ceva de vișniec. se joacă în fostul bar al artiștilor, vis-a-vis de teatru. nu mai sunt bilete, evident.

– mai sunt, în schimb 7 zile. iar eu sunt complet lipsită de inspirație. pe de altă parte, la timișoara se fac săpături arheologice, se găsesc schelete de cămilă și cimitire otomane. clujul rămâne îngropat în ceață, soarele n-a ieșit din nori de-o săptămână. ce mai contează? aseară am făcut bradul. de plastic.

Preambul pentru numărătoarea inversă din fiecare an

“nu era decât un ceas de buzunar, dar acesta îşi dădea seama când erai fericit şi se oprea de la sine, iar atunci fericirea însăşi dura veşnic. Când nu erai fericit, acul orar şi minutarul goneau neliniştite, drept care tu însuţi îţi spuneai “doamne, ce repede a mai trecut timpul!” iar suferinţele tale dispăreau cât ai clipi din ochi.”
(O. Pamuk, Viaţa cea nouă)