camera 245 platforma a doua

Din vis am coborât în timp. Era 3:48 dimineaţa. Înainte să-mi caut jurnalul şi-un pix, mi-am ridicat genunchii la piept. Era dureros dar m-am temut să plâng. Totuşi, nu mă izbisem de gardul acela de sârmă ghimpată spre care alergam ca un miel coborând dealul verde, ferindu-mă de băieţi de 11 ani şi de mingi de fotbal  – toţi ca nişte sfere cu guri mânjite de carne şi sânge. Tocmai ce-l urcasem, cântându-mi un fel de “am să reuşesc”, am să reuşesc s-o găsesc pe Andra, prietena mea, pentru că – deşi oamenii de la “recepţia” complexului de blocuri părăsite i-au anunţat numele prin staţie şi ea a răspuns “camera 245 platforma a doua”, eu n-am înţeles aproape nimic. Oamenii aceia erau şi ei mânjiţi de sânge şi mâncau ceva carne. Ştiam că trebuia să alerg mai repede, să n-o pierd în primul rând. Să nu am nevoie de ajutorul lor ca s-o găsesc. Atunci când am fugit din casă, aruncându-ne trupurile albe în noaptea umedă, plină de câini şi pisici (care ne priveau dubios) ar fi trebuit să ţin pasul. În urma noastră alerga Diavolul.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s