de ce nu

De dat explicaţii, urăsc să dau explicaţii. Înăuntrul meu nu există explicaţii pentru nimeni, în afară de mine. Vai de mine, cât de importantă îmi sunt. Şi de fiecare dată când schimb peisajul, ceilalţi îmi cer explicaţii. Să anticipez reacţiile lor. Nu vreau. Ştiu care sunt, nu le mai vreau. Ceea ce n-am anticipat – asta mă face fericită. Cum se despart culorile în atmosferă, când wizz-ul trece prin zone de turbulenţă: albastrul cerneală în degradé se face gri nedefinit; când soarele se mijeşte să iasă, portocaliul se scurge prin nori ca şi când ar coborâ prin cercul acela în lume; să văd răsăritul cum coboară printre oameni, eu nemaifiind om. Aşa m-am simţit şi când m-a luat de mână, pentru că habar n-aveam. N-am anticipat.

Londra pare un submarin mucegăit pe la colţuri, cu oameni-vulpi şi oameni-veveriţe. În casă e mai frig decât afară. Defapt nici nu poţi anticipa cum e afară! Poţi doar să răsfoieşti broşuri H&M spring 2013, The rest is noise (ce fain festival dar eu n-o să mai fiu aici) uitând de cărţile pe care le-ai început deja. Să mai aştepte Borges şi eseurile lui danteşti, să mai aştepte. Aici nu-i vreme de citit aici se face shopping. Top-up your oyster card. 12 to oxford circus. sorry. please insert your pin. cheers mate. buh bye.