Jurnal Extim

(…) asta m-a făcut curios. M-am gândit atunci că cel mai frumos lucru pe care ar putea să-l facă un om e să ajungă poet. *

*Eugenio de Andrade

 

Dacă ea ar fi început fraza aceasta perfectă, aș fi fost demult îndrăgostită de altcineva. Într-adevăr, o adevărată marchiză n-ar fi ieșit mai devreme sau mai târziu de ora cinci. Și dacă am înțeles bine, ea nu scria și nu se plimba în timpul zilei. Inutil să mai spun cât de greu se punea de acord cu mine, să citim una-alta, să ascultăm o muzică sau alta, uneori. Da, era în anii ei de glorie. Și, vedeți dumneavoastră, ea nici măcar nu mă lua în seamă. Defapt nici eu nu mă luam.

De aceea trebuia să fiu doar aparentă și, cum spunea Marin Sorescu, pe care tocmai l-am citit împreună – „ca o ușă vopsită în alb pe o scenă…

View original post 54 more words

Jurnal Extim

Ei, păi dacă e așa, atunci ia să-mi răspund eu din partea celor absenți, să intre aer în scara blocului, să urce păsări până la etajul 8; pentru că diminețile sunt de fiecare dată virgine
de fiecare dată ne descoperim una pe alta eu și dimineața
port după mine hârtii, caiete, pixuri, cărți și semne
și nu pot: le deschid, mă uit la ele, mă uit, le închid, încerc să scriu, încerc să citesc și visez urât
visez că-mi dau demisia, visez că nu sunt eu apoi mă trezesc și ce să vezi –
nu sunt eu! și-atunci îmi răspund din partea celor absenți
„de ce ne plac nenorociții? te-ai întrebat vreodată? nu, știu că nu te-ai întrebat, eu mă întreb. nu știu ce să-ți răspund, dacă mă privești așa imaginar chiar nu știu ce să-ți răspund, aș putea să spun orice, nu?”

View original post

Să plouă, să miros cărțile

„Mă simt în vacanță, ca un copil întârziat. Aștept să înceapă școala. Aș vrea să merg la școală, să miros sălile de clasă și curtea și vopseaua proaspătă. Să plouă, să miros cărțile și ghiozdanele colegilor mei. Să fiu singură în bancă, plictisită.

Mai știu cum miroase grădinița, deși nimic nu-mi aduce aminte. Mai știu textura jucăriilor și culorile lor. Mai știu prima tabără, din clasa a 4-a și gustul peștilor pe care i-am pescuit prima și ultima dată„
(23 iulie 2009)

să mai scriu poezii pe bănci visând că trec zeci de ani, eu mă întorc la școală și-mi revendic bucățile acelea de lemn, acelea cu versuri încadrate în inimi.