îmi era frică de poeme și nu voiam să mai scriu

m-am dedublat în vis mi-am privit trecutul
ca un tren de mare viteză
era un băiat
cameră de gresie
ori de carton

am apărut de trei ori în vis
o dată îl țineam în brațe
o dată intram în cameră
o dată mă sărutam pe mine

și între timp mi se citeau poeme tinere
poeme frumoase și blânde
cu flori în plete și cu fuste vaporoase
îmi era frică de poeme și nu voiam să mai
scriu

„în unele seri din august după ce s-a pus masa, în crepuscul/ grădinile dintr-o dată se scufundă, merele se opresc din creștere”*

e adevărat, nu mă suport nici cât negru sub unghie. va trebui să renunț, cu adevărat, de data aceasta. mi-am încercat norocul de prea multe ori și mi s-au învârtit cercurile unul după altul. acum s-au oprit, nu le mai văd pe stradă, nu le mai văd în baruri, niciunde.

mă întorc înspre blog și-l privesc ca pe-un dumnezeu. sunt fără scăpare.

(*citat dintr-un poem de Rolf Aggestan)