mehedinți cinșunu cinștrei

am urcat pur și simplu într-un taxi
am zis
mehedinți cinșunu cinștrei vă rog
șoferul s-a întors către mine a zis acolo mergem
apoi mi-am întors privirea și
am înghițit în sec
îmi era amar și trist chipul și mă gândeam evident la tine
mehedinți cinșuni cinștrei o luăm pe câmpului vă rog
eram înapoi în fața ta în ochii tăi în mâinile tale
fredonam
tot înainte de la sensul giratoriu vă rog
mi-am întors chipul amar spre taximetrist și i-am spus că
nu mai scriu, nu mai citesc
nu mi-a răspuns nimic
aici e bine la olimpia vă rog da aici
zece lei cincizeci
mulțumesc

Advertisements

aici nu e vorba

ce fain era pe vremea mea pe cand nu prea aveam bloguri și vorbeam mai mult și vorbeam și mergeam la filme apoi mergeam la teatru ne țineam de mână aveam emoții și ascultam muzică ne bucuram pe vremea mea ne bucuram de clătite și de dragoste sau ce-o fi fost fiind eram așa cum trebuia să fim acum doar că nu mai sunt două zerouri între 2 și 8 nu prea mai funcționează timpul adică s-a stricat de tot însă pe vremea mea era un timp frumos era extraordinar fiecare zi funcționa ticăia se întâmpla se încheia

101 Books

Let’s be honest: To some degree, we’re all voyeurs.

Admit it. If you knew J.K. Rowling lived down the street from you, wouldn’t you linger a little bit as you drove past her house–maybe just to catch a glimpse of her writing her next novel in her gold-laced hammock held up by diamond-crusted ropes?

Take it a step further. What if you could see into the bedrooms of your favorite authors? That’s kind of weird, I know. But since Apartment Therapy has already done all the hard work, you don’t have to be a creepy stalker! Check this out.

View original post 236 more words

Jurnal Extim

Se întorcea înăuntrul visului pe care i-l povestise: se vedea față în față cu ea, îi mângâia obrajii cu discreție, așa încât ea să nu-și dea seama, și-i scotea țărâna din orbite. Apoi o auzea rostind această frază, cea mai sfâșietoare dintre toate: „Oricum nu văd nimic. În loc de ochi am găuri.”

Deși l-am citit pe Kundera acum vreo 3 ani, cărțile din raftul meu au degete și se arată una pe alta. Așa s-a întâmplat în dimineața asta, când cinci nori colorați pe cerul de răsărit dădeau din coate neastâmpărați, împingându-l pe Kundera înspre celălalt trup , de parcă m-ar fi atenționat. Recunosc, nu mă pricep la scris despre cărți, poate pentru că nu mi-a plăcut în mod special să mi se spună să citesc iar apoi să fiu testată. Ca și când aș face-o pentru altcineva. Resimt critica/interpretarea/etc oarecum în ofensivă, deși probabil nu e cazul. Dar…

View original post 52 more words