mi-e imposibil de înţeles de ce, de fiecare dată când vin acasă

întotdeauna va exista nostalgia îndrăgostelilor de la 14 ani, cele cu toată magia adunată în oracole cu întrebări “de cine îţi place din şcoală?”, în pagini de caiet cu pătrăţele mâzgălite cu rime şi tot câmpul lexical de sub “iubire”. Apoi mai sunt plimbările de primăvară abia ieşită de sub zăpadă, în căutarea ghioceilor, dar cred că v-am mai povestit despre toate astea. Şi mai e momentul în care, brusc, nu mai există nici el, nici eu, e doar îndrăgosteala singură. ce urât mai scriu! oricum, problema e următoarea. Atunci, la 14 ani, dracu se mai gândeşte că vor trece peste 10 ani şi se vor fi întâmplat toate de mai multe ori, doar că nu prin oracole, de data asta nici o colegă nu-şi va mai fi aruncat un al treilea ochi la cine ce-a scris, să-ţi dea un sfat şi să-ţi zică “vezi că-i place şi de fata din a 8-a B şi a ieşit la prăjitură cu una din a 7-a C”. În schimb, noi dispărem la fel, încet încet. Şi rămâne tot nenorocita de îndrăgosteală. Cum dracu rămâne asta şi de ce?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s