mi-e imposibil de înţeles de ce, de fiecare dată când vin acasă

întotdeauna va exista nostalgia îndrăgostelilor de la 14 ani, cele cu toată magia adunată în oracole cu întrebări “de cine îţi place din şcoală?”, în pagini de caiet cu pătrăţele mâzgălite cu rime şi tot câmpul lexical de sub “iubire”. Apoi mai sunt plimbările de primăvară abia ieşită de sub zăpadă, în căutarea ghioceilor, dar cred că v-am mai povestit despre toate astea. Şi mai e momentul în care, brusc, nu mai există nici el, nici eu, e doar îndrăgosteala singură. ce urât mai scriu! oricum, problema e următoarea. Atunci, la 14 ani, dracu se mai gândeşte că vor trece peste 10 ani şi se vor fi întâmplat toate de mai multe ori, doar că nu prin oracole, de data asta nici o colegă nu-şi va mai fi aruncat un al treilea ochi la cine ce-a scris, să-ţi dea un sfat şi să-ţi zică “vezi că-i place şi de fata din a 8-a B şi a ieşit la prăjitură cu una din a 7-a C”. În schimb, noi dispărem la fel, încet încet. Şi rămâne tot nenorocita de îndrăgosteală. Cum dracu rămâne asta şi de ce?

cum să toarcă un poem?

într-una din zile am primit în dar o pisică de cuvinte şi, pentru că toarce atunci când e citită, o împărtăşesc aici, cu sau fără acordul stăpânului ei.

uită-te la mine, spintecă-mă de-a lungul sternului, trage-mă afară ca pe un sertar, ca pe o pisică de mutat umbre. ţipă dintr-o dată la mine, ţipă înăuntrul meu, fă-ţi loc în trup, acolada mea sublimă, ochiul meu de văzut fluturi, mâna mea de mângâiat creştete de copil. o să treacă păsările peste noi, o să umble nopţi şi zile, o să răsară cineva şi o să apună. o să inventeze lumi pentru noi, o să aşeze pe ramurile noastre globuri, o să ne stropească cu var primăvara şi o să ne înveţe anotimpurile. drumuri o să ne ducă şi o să ne aducă. o să ne despartă cu blândeţe şi o să ne reunească. aşa o să învăţăm sentimentul, osul care ne ţine legaţi, inseparabil, sternul întâlnirii noastre. o să auzim numele nostru rostit ca o tăiere împrejur, foşnetul de vocale al unei voci feminine o să ne cheme până când o să ne învăţăm şi o să ne uităm numele. o să deschidem ochii într-o statuie de piatră, într-un muzeu, o să fim plimbaţi dintr-un oraş într-altul şi o să ni se zâmbească de pretutindeni. o să se îndrăgostească de noi milioane de oameni, oameni ca noi, oameni cu pielea neagră, oameni cu ochi migdalaţi, oameni blonzi şi desculţi, adolescente şi femei cu pântecele greu. o să mă întrebi ce bărbat creşte înăuntrul ei aşa cum creşti tu înăuntrul meu şi eu o să zâmbesc cu vârfurile plămânilor. atunci o să facem dragoste pentru prima oară, desăvârşit, ca o lună plină, ca o sumă albă de ventriloci sub piele. o să fim scunzi şi iertători, o să avem curaj şi o să ne lipsească curajul, o să fii, mai presus de orice, femeie şi, mai presus de orice, copil. o să ne ascundem şi-o să ne dăruim tuturor. o să fim băuţi dintr-un pahar de apă şi-o să visăm cum ne-ntoarcem în lume. o să începem undeva, o să sfârşim. o să câştigăm şi o să pierdem de multe ori totul.

 

Mulţumesc.

– ea

când am să scap de tine ca de-o gheară de pisică inutilă, ca după ascuţitul ghearelor de pisică şi ca după lăsatul acelor urme adânci în fotoliu, pe scaunul cu taburet sau cu rotile, ca după scârţâitul tău de gheară de pisică scănţălind suprafeţele numai bune de ascuţit gheare
atunci am să spun în sfârşit sunt eu şi nu e nici o pisică în locul meu care să zboare de la etajul opt spre exemplu, care să fie dată pe mâna străinilor, care să treacă strada într-o seară oarecare şi să moară
atunci când nu mai e nici o pisică în mine şi gata, toate au plecat
când am să plâng nimic nu se va fi schimbat, nici măcar ghearele mele cu degete cu piele din ce în ce mai uscată, cu buze din ce în ce mai trans-parente, cu gene din ce în ce mai albe şi-atunci
atunci am să-mi ascut dinţii de speteaza scaunelor cu rotile şi scârţâitul meu va  învia toate pisicile pe care le-am iubit vreodată.

 

iar eu fug de scris, evident (-6 , -5)

– 6

pare un decembrie cu totul şi cu totul special. în momentul ăsta sunt cam 10° C. ştiu sigur că nu va ninge până la anul aşa cum nici tu n-ai să mă vezi până peste cine ştie câţi ani. da, ştiu sigur. nimeni nu e pregătit vreodată. nici măcar eu. dar mie nu-mi pasă, nu acum.

nu m-am gândit niciodată, dar poate tot răul vine de la mine. toată energia negativă.

– 5

Lilith a fost capricorn

fiinţa feminină a nopţii a fost capricorn
şi s-a plimbat prin cer cum mă plimb eu prin oraş
prin locuri în care se citesc poeme
şi pe unde mi se face milă de
băieţi
care citesc poezii despre
românii care aduc maşini second hand din
anglia

 (ps: azi sunt abia 0° C; încep să mă simt mai bine)