de ce-mi sunt emoţiile copleşitoare (în vis)

„În vis omul înţelege toate limbile, visul este o instituţie paralingvistică“

Pavic, Mantia de stele

Ultima dată când am plâns în vis (şi-mi amintesc) m-am trezit cu obişnuita durere  de gât. Oare să fie ardelenii mai predispuşi la boli de tiroidă? Din cauza stresului sau ce? din cauza dealurilor? a tristeţilor şi asteniilor?

Şi iată-mă aici, nu visând ci mâncând moşmoane (ori scoruşe nemţeşti), mâzgălind despre una, alta. Ştiaţi că moşmoană mai înseamnă şi vrajă (sau descântec)?

bine, mai înseamnă şi molâu, dar să presupunem că nu sunt

Advertisements

un éléphant qui se balançait

acasă îmi stau cărţile pe rafturi de parcă s-ar prăbuşi. mi-i tare dor să citesc dimineaţa târziu. mai nou lucrez, e groaznic să merg la muncă, să nu fiu singură opt ore pe zi. lângă biroul pe care-mi înghesui bileţele post-it-uri tabele programe hărţi şi cărţi de turişti de data asta, dimineaţa mi se flendureşte o pisică-ghem pe lângă picioare, îşi lasă părul pe unde trece, muşcă şi se vrea scărpinată pe burtă lăţindu-se pe spate. au trecut două săptămâni, afară mai e o pisică blănoasă şi-mi vine s-o iau acasă.

oare dacă aş face trasee pentru pisici prin lume…

telefonul fără fir

când sunt pe drum şi-mi vine să scriu, câteodată salvez tot felul de mesaje pe care nu le mai recitesc înveci.

05/06/2011 : băieţii de 15 ani, probabil, băieţii care poartă brăţară cu susţin fotbalul

08/05/2011 : “ne grăbim” dar mi-a fost atât de teamă că n-am să ştiu să zic “dă-ne-o nouă astăzi” la rugăciunea împărţită se ţineau de mâini

18/02/2011 : “dacă va ploua peste tanger/ şi va fi noapte (…) şi-n toamna întreagă/ anotimp ce-ncape în braţele tale” (răsfoind un volum de Armada)

11/11/2011 : “sinuciderea din str. Uranus. Azi la orele 10 de dimineaţă, d-ra Elena Papadopol, în vârstă de 16 ani, din strada Uranus no. 29, sora d-lui inginer Papadopol de la primăria capitalei, s-a sinucis trăgându-şi în piept un glonţ de revolver” (răsfoind Lumea ca ziar)

03/10/2011 : “un cuvânt rupt ca o pâine, un cuvânt cu miez fierbinte şi moale”

Liniştea era atât de mare, de parcă aş fi auzit-o prin lupă*

Ei bine, eram hotărâtă, eram gata-gata să-i fac o vizită oraşului pe care nu l-am văzut niciodată live, bucureşti. era o după-amiază  “shhh” cumva. puţin mai sus de bloc, în faţa micilor magazine, toată lumea (dar absolut toată lumea) îşi zâmbea. eu nu prea ştiu să le zâmbesc, ştiu că pierd mult dar am s-o rog pe ana să mă înveţe cum, într-o zi. nu ştiu ce s-a întâmplat atunici, probabil nimic. a fost o după-amiază de cartier absolut banală, dar întinzându-şi mâna după ceva prafuri de realism magic à la Marquez. nu de alta, dar mi se părea că m-am trezit brusc în cursul unor cent ans de solitude şi aşteptam să apară fantome.

Desigur, nu de-asta n-am mai mers la bucureşti, să fim serioşi.

( * Geo Bogza într-un “Trapez” din România Literară (an XX, nr. 23, 4 iunie 1987)