madama bovary cea toxică

ţi-am spus să nu mai scrii din vârful degetelor
ia-ţi pantofi cu blăniţă
du-te în dormitor şi întinde-ţi
ceva cu print de leopard
prinde-ţi părul în coc
uită-te pe fereastră poate
ai să mă vezi

îşi dau un indiciu mic
sunt toxică al dracului de mult şi
bine
dacă te pup/sărut
ai să mă urăşti pentru
restul vieţii

“Suferi de o umbrire a inimii!”

nostalgia de nume şi porecle însuşite într-o altă viaţă şi, oricum, inconştient, revine din morţi a treia zi după scripturi întrupându-se în exact trei litere. Trei litere din pântecul cărora mi-am scos capetele, mâinile, visele şi ochii încercănaţi. Dar nici măcar nu ştiu dacă a existat cu-adevărat. Făptura aceea cu nume. Nu mai ştiu cum arăta. De ce ar trebui să ştiu? coţofană lingvistică ce sunt, am furat identitatea unei făpturi inexistente. O sticlă ce nu conţine nici un mesaj.

cine a fost şi de ce mi-a umbrit inima?

cum să recunoşti.. (2)

.. o migrenă matinală.

După visul dintre răsărit şi cântatul cocoşilor, spre exemplu. După coşmarul pe care nu vrei să ţi-l aminteşti pentru că te-ai smiorcăit ai alergat ai plâns şi ţi-ai găsit veşnica îndrăgostelă blondă sărutându-se cu vecina de peste drum. După cum, în vis, îţi spune tot felul de lucruri, mai ales că, în acelaşi vis, împărţiţi o bibliotecă plină de cărţi lucioase şi colorate şi când vă despărţiţi trebuie să divorţeze şi cărţile unele de altele.

Bine că totul se rezolvă cu o cafea în care scufundăm o aspirină şi un strop de lămâie. În viaţa reală, evident. În vis rămâneţi la fel.

Nu?