ame, tu dois savoir

Suflete care eşti aici, într-o ambianţă culturală, foarte frumos în piaţa muzeului, ce să zic, ia te uită cum în loc să-ţi traduc poemul dragă jacques – aşa te cheamă, nu? – sunt aici, în piaţa muzeului şi-ncerc să mă traduc pe mine

âme, tu dois savoir

ce ar trebui să ştie o fată de douăzecişicinci de ani căreia scrisul i se pare fără margini, o fată ca mine încercând din răsputeri să-l cuprindă între măruntaie? que j’ai pensé aux autres âmes ar trebui să ştie, nu? că mai sunt mii de astfel de fete care vin ca o briză deasupra oraşului prăfuit. plutôt qu’à toi, mon âme. jacques l-a văzut pe dumnezeu în sexul unei fete.  dar suflete, atunci ar trebui să ştii: noi nu ne vindem ca săpunul de voyage şi nu ne îmbrăcăm în haine de duminică

Draga domnule F, imi pare rau ca va raspund abia dupa 20 de ani

23 – I – 1991
Oneşti

Domnule proprietar al librăriei “Omega”,

Sînt un tânăr din municipiul Oneşti – judeţul Bacău, care într-una din dimineţile acestei săptămâni am aflat, dintr-un anunţ scurt la Radio-Bucureşti, că aţi reuşit să deschideţi prima librărie privată din ţară.
M-am adresat dumneavoastră deoarece de mai mult timp şi pe mine m-a preocupat această idee – a înfiinţării unei librării sau a unui anticariat în oraş.
Dar, am rămas numai la stadiul de proiect datorită mai multor motive: faptul că sînt tânăr – merg pe 20 de ani – şi că celor apropiaţi acest lucru li se pare o aventură la vârsta mea; al doilea motiv şi cel mai important este acela că nu exista nici un precedent în acest domeniu de activitate (până la ştirea despre iniţiativa dumneavoastră) şi ştiind că această activitate nu aduce un beneficiu imediat sau treptat şi substanţial pentru acoperirea împrumuturilor, nu am avut nici curajul să demarez într-o asemenea treabă. În acest sens, căpătarea curajului prin exemplul dumneavoastră mă face să fiu optimist.
De aceea vă rog să-mi expuneţi felul în care aţi iniţiat acţiunea […]

[…]

Cu mulţumiri anticipate,
pentru sfaturile date,
F.

Dragă domnule F,

părinţii mei s-au plimbat mult prin ţară după cărţi, au fost şi la Păunescu acasă, de-aia mama a plâns când a murit, i-a vândut poemele într-un chioşc pe dinafară vopsit roşu, unul din care, prin 96, nişte ţigani au furat multe pachete de ţigarete. Ştiu, pentru că eram mică şi-mi era frică, noaptea, să nu intre cineva în casă. Ca atunci când vecina a bătut în geamul de la dormitor în toiul nopţii pentru că taică-său vroia să bată pe nu ştiu cine. Ori când au venit ai mei de la concertul MJ şi mi-au adus o ţestoasă ninja. Atunci îmi plăceau.
Îmi pare rău că nu v-a răspuns nimeni. Să ştiţi că eu sunt noul proprietar, dar treburile nu merg bine de mai mult de 10 ani. Eu nu prea mai sunt optimistă, oraşul meu e unul mic; unul în care nu se citesc decât programele Tv. Şi nişte ziare sportive, din când în când. 🙂

Les regards sauvages

şi cum purtam eu aşa
corsete nemiloase
şi fuste clopot
ornate ca totrturile mariei antoinette

apăru un canibal de
nicăieri
îmi zice
muntu kintu hantu kuntu
toate astea sunt
forţe
nu substanţe

şi încerc să-mi găsesc
l’identité blanche
însă de fiecare dată când mă gândesc la mine
retrăiesc o traumă

în copilărie mi se
spunea
La mouche Tze Tze

atunci
privirile mi-erau chiar sălbatice
şi o duceam
din spasm în spasm
de frica unor
canibali

ştiam că morţii nu trăiesc
dar că ei există

am rămas la fel
zic eu
boala somnului oricum
n-o să-mi vină
niciodată

o să-mi vină doar
chair de la chair du monde

carne din carnea lumii
pe care am s-o pun
la afumat

this is a gift

 

Primăvară franţuzească, întoarce-te. Întoarce-te ca să nu mai uit jurnale vechi de 8 ani prin locuri publice, întoarce-te ca să nu mai sărut băieţi cu drag şi cu îmbrăţişări, întoarce-te ca să nu mai cunosc pe nimeni. Să merg  prin La Pépinière şi să mă minunez. Să ascult melodiile pe care mi le pui tu în braţe. Să-mi fie dor de acasă.  Şi de ea. Să-i fie şi ei dor de mine.