la inceput

la început era cuvântul

erau puncte şi virgule aşezate
în cea mai perfectă ordine
la început era
propoziţia aia
vrei să fii prietena mea?
la început era cuvântul

era ca şi cum ar trebui
să povesteşti un vis
şi trăiam
din povestirea cu întâmplări
dialoguri personaje
rupte lipite decupate
la început
era cuvântul

era senzaţia că
vreau să te sărut
ori vreau să te îmbrăţişez
şi-n loc de astea era
cuvântul

Advertisements

daca as scrie un poem, as incepe asa:

818
00:39:02,720 –> 00:39:05,010
baiatul asta face torturi pentru mine !

819
00:39:05,020 –> 00:39:07,320
Stii ce ? Vom trece si de asta.

820
00:39:07,770 –> 00:39:08,980
– Vom trece ?
– Da.

821
00:39:08,990 –> 00:39:10,860
Da, toti vom trece de asta.

822
00:39:10,870 –> 00:39:11,930
De asta ne ai pe noi.

823
00:39:11,940 –> 00:39:13,390
Vom trece de asta impreuna.

824
00:39:14,250 –> 00:39:16,390
Dar… cand se va intampla si ceva bun ?

825
00:39:16,910 –> 00:39:18,340
Cand… cand se va intampla
sa fie un pic de…

826
00:39:18,350 –> 00:39:19,630
Magie ?

827
00:39:19,640 –> 00:39:21,560
Da, aceasta este intrebarea fara sfarsit.

828
00:39:36,190 –> 00:39:38,370
Ai baut tot sucul de portocale.

829
00:39:40,260 –> 00:39:41,730
Ai furat tot timpul paturile.

830
00:39:42,250 –> 00:39:43,770
Ai eutanasiat cainele nostru.

831
00:39:45,910 –> 00:39:47,630
Nu mi-ai luat niciodata apararea.

832
00:39:48,450 –> 00:39:49,730
Ai fost rea cu mine.

833
00:39:49,740 –> 00:39:51,270
Nu ai vrut sa facem sex.

834
00:39:51,280 –> 00:39:52,490
Ai fost rece.

835
00:39:53,300 –> 00:39:55,610
Ai fost rea, o tarfa rece.

836
00:39:55,620 –> 00:39:57,220
Si te urasc !

837
00:39:57,230 –> 00:39:59,590
Te urasc atat de mult !

838
00:40:17,990 –> 00:40:20,090
imi pare rau ca nu te-am putut salva.

839
00:40:22,450 –> 00:40:24,650
Buna iubire. Eu sunt. Voi intarzia.

840
00:40:24,660 –> 00:40:28,120
Ar trebui sa comanzi ceva mancare chinezeasca
si mancam in pat, bine ?

841
00:40:28,130 –> 00:40:29,710
Te iubesc.

842
00:40:33,010 –> 00:40:34,940
Mesaj Sters.

843
00:40:37,380 –> 00:40:39,370
Esti “barbat”.

844
00:41:05,720 –> 00:41:07,850
Multumesc !

845
00:41:12,600 –> 00:41:13,440
Esti formidabila. Multumesc.

846
00:41:13,450 –> 00:41:15,130
Multumesc mult !

847
00:41:15,140 –> 00:41:17,630
A ajutat.

848
00:41:17,930 –> 00:41:19,370
Multumesc.

849
00:41:19,380 –> 00:41:21,160
Multumesc.

850
00:41:21,780 –> 00:41:22,780
Te iubesc, omule.

851
00:41:22,790 –> 00:41:24,320
Ce au facut, de este atat de grozav ?

852
00:41:24,330 –> 00:41:25,760
Da, ce au facut ?

853
00:41:27,060 –> 00:41:28,780
Au salvat o casnicie.

854
00:41:34,320 –> 00:41:35,640
Magie ?

855
00:41:38,740 –> 00:41:40,480
Magie.

colecţia mea de vise şi de fete

De câte ori nimeresc într-un anticariat mă apuc de scormonit după fotografii. Aproape întotdeauna plec cu portrete de fete, nu ştiu de ce. acum câteva zile am găsit o domnişoară sub formă de carte poştală, gata de trimis unui

necunoscut Costică.

Azinoapte am visat cioburi de pahar. A câta oară? Doar că de data asta, venise Alina acasă. M-am bucurat mai mult decât ar fi trebuit, poate, nu ştiu de ce mi-e atât de dor de ea. Era şi ea în vis. Cred că ne-am îmbrăţişat a la surprize-surprize şi a urmat un fel de petrecere.

Bărbaţii erau un fel de altceva. Îmi tot spuneam că-s alte fiinţe, nu omeneşti. Şi brusc, unul dintre ei a luat un pahar şi-a început să-l strângă în mână. Îmi imaginam cum se va sparge, dar nu ştiu ce căutam şi eu şi Alina şi ea, toate trei cu mâinile stângi întinse în direcţia paharului. S-a spart, evident. Apoi aveam mâinile stângi a la Marius Casian, doar că invers. Erau picături de-un roşu transparent. Apoi m-am trezit şi mi-am spus că nu trebuie să uit ce-am visat.

cum am ajuns sa traiesc în vis

Liniştea e ritmică şi probabil mulţi ar spune că-mi sprijin gândurile de cuvintele lui Quignard, că adeseori mă imaginez în biblioteca lui Borges, că nu fac altceva decât să imit ca un papagal tot ce citesc. Şi probabil au dreptate. Nu ştiu însă cum şi când am început să-mi mut existenţa din viaţa de zi cu zi în visul de noapte cu noapte. La început, pe când aveam vreo 13 ani – o vârstă greu de suportat – visele-mi erau precum hainele pe care le cumpăram de la piaţă. bluziţe mov cu franjuri, bocanci albi cu super platforme şi pantaloni din imitaţie de piele. în universul meu de început de poezie, atunci când nu visam mă forţam să visez, stând ziua şi câte 2 ore în pat, cu ochii strâns închişi, până ce izbuteam să mă imaginez aşa cum vroiam şi – mai ales – cu cine vroiam. Visurile mele au implicat întotdeauna o a doua persoană, iar uneori mă visam pe mine de două ori. Atunci când eram foarte îndrăgostită. Nici după mai bine de zece ani nu pot să-mi dau seama unde trăiesc acum, fiindcă, deşi am renunţat demult la visuri şi la continuitatea lor, din când în când alunec fără să vreau. Oricum, ceea ce mă îngrijorează şi mai tare, e că am ajuns să visez în somn! Nu că nu visam înainte, dar nu visam ca şi cum aş trăi. Dimineaţa mă trezesc cu straniul sentiment că s-a încheiat o zi. Mă gândesc de fiecare dată la cât de lungă a fost, la câte lucruri am făcut şi la ce voi mai face mâine. Pentru că, în afară de scris, nimic nu e mai uimitor, nu-i aşa? Şi ce contează dacă am să şterg, probabil, şi postarea asta?

Azi am auzit pe cineva zicând poezie nichito-stănesciană.