#

m-ai învățat să deosebesc

barocul francez de cel

italian

dar eu nu mai trăiesc demult

acolo

câteodată îmi stai pe-o amintire

ca pe-o buturugă

și câteodată câinii din curtea vecină latră a ploaie

animalele se transformă în mine

când eram mică

în mine când eram mare

în mine când nu mai eram

#

cu o fâșie de ceață lumea e

altfel

tu cel care nu exiști negru pe alb

exiști sub ceață

roșiatic verde-nchis maro

Advertisements

3 thoughts on “#

  1. Dia, buturugile aminitirilor mele, cele mai amintiri dintre toate, sint lemne de foc. pe ele nu se asaza nimeni, nu-si leaga nimeni sereturile, nu varsa nimeni apa nebauta din cana, nu scrijeleste nimeni nume si semne.
    De ce n-ai scris toate astea, Dia? 🙂

  2. Paul, chiar, de ce nu le-am scris?? cred ca sunt prea frumoase sa intre printre randurile astea. Da, cred. 🙂 Ce bine ca le-ai scris tu!

    ce bine ca esti, ce mirare ca sunt : )

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s