nu sunt destul de sigur de faptul
acela
la urma umbrelor am ars toate
scrisorile
de neiubire
şi-am auzit clopote bătând din aripi
ca păpădiile
am auzit un zvon conform căruia
m-aş fi transformat în
cenuşă
vântul m-a luat prin surprindere
dincolo de umbră eram
până la urmă
femeie
aşa că n-ar fi trebuit să spun:
nu sunt destul de sigur de faptul
acela
la urma umbrelor am ars toate
scrisorile
de neiubire
şi-am auzit clopote bătând din aripi
ca păpădiile
ne-am dat seama brusc
de limba care oricum trebuie folosită la ceva
și cum s-o facem mai bine decât
molfăind cuvinte care nu există
cum ar fi
vacă iarbă corp
lână pătură sex
borcan murături castraveți
ca și când am avea pietre în loc de
obraji
și pietre în loc de
măsele
că cine suntem noi să ne spună alții
vai de mine ce tare ești
îmi place cum torni vinul în pahar
și cum se scurg
cuvintele
din decantor
îmi place că-mi amintești de ce am limbă
și de fapt de ce
mă prefac tot timpul
că am
limbi
până la urmă o să ni se piardă urma
dacă nu lăsăm
în spate
silabe și începuturi de vocale
câte-un kanji zgâriat
pe sticlă
câte-o casă
ultramodernă
și cel mai bun arhitect japonez
astfel încât jumătățile de vise
nemaiauzite
să ne găsească oriunde am
fi.
Playstation ?
Eram ca într-un spectacol de no, unde cei care privesc trebuie
să-și imagineze decorul.
mi-am adus așadar aminte,
ne-am întâlnit deasupra unui avion
pe care cineva îl manevra undeva de la un
Playstation.
Aleluia marelui inventator de jocuri !
eram înapoi în clasa
a șaptea
când pe furiș
băieții pipăiau sânii abia ieșiți
ai fetelor ;
acum deasupra avionului
din sânii ei curgea un lapte albastru albastru
dar nu puteam să-l văd curgând, nu-l vedeam decât prin bluzele ei
vișinii ori negre
de sub pălării vișinii ori negre
de sub parașute
vișinii ori negre.
Mais
voulez vous vraiment quitter le jeu ?
în pauzele mici din clasa a 5-a băieţii fugeau
după blondele din curte.
Jucau o mâţă scurtă, de înviorare.
După ea nu fugea nimeni, dar nici tu după ei. Nu erau blonzi.
În orele de sport din clasa a 7-a
proful fuma
un pachet de Carpaţi
in timp ce noi săream capra.
m-ai învățat să deosebesc
barocul francez de cel
italian
dar eu nu mai trăiesc demult
acolo
câteodată îmi stai pe-o amintire
ca pe-o buturugă
și câteodată câinii din curtea vecină latră a ploaie
animalele se transformă în mine
când eram mică
în mine când eram mare
în mine când nu mai eram
#
cu o fâșie de ceață lumea e
altfel
tu cel care nu exiști negru pe alb
exiști sub ceață
roșiatic verde-nchis maro
aici miroase a câine ud, a blană înmuiată de ploaie ; aici miroase a tot ce nu mi-aş fi dorit să fiu. ciudat, de câte ori apare cuvântul ciudat într-o frază, de-atâtea ori îmi vine să-l mototolesc. ori să mă potolesc. cine ştie? aş fi vrut să nu mă privească ei aşa, ridicând din sprâncenele lor stufoase şi negre. dacă aş fi scăpat la timp.
o clipă m-am gândit că au trecut atâția ani și că sunt cu mult mai bătrână decât ar trebui să fiu, iar ceilalți, de fapt, întineresc; nox-lux-pax-amor, formula abracadabra când nu găsești drumul spre casă, și numai eu o spun șuierând; probabli tocmai de-aia nici nu-l găsesc.
poemul de azi
