toamna e

o fată goală într-o cameră bolnavă,  un mesaj într-o sticlă.

dacă naufragiaţi pe uscat

şi aţi ajuns până aici

daţi un semn cu mâna stângă sfântă !

cu mâna dreaptă spargeţi sticla şi citiţi mesajul :

fata din cameră

vă primeşte în braţele ei.

e bolnavă şi goală

şi de fiecare dată când începe o propoziţie

o lasă neterminată ;

între punct şi două puncte

vine virgula cu chiu cu vai,

cu chiu cu vai..

rien à foutre, samedi.

mi-e dor de toamnă cum mi-e dor de-o fată frumoasă din fotografiile pastelate şi mierii pe care le faci la 20 de ani.  fete frumoase încă mai sunt, dar fotografiile nu sunt chiar atât de reuşite. mai, mai să izbucnească, stă aşa ascunsă într-o nucă verde.  singurele îmbrăţişări cu adevărat mierii au pornit de la ea. dar sunt aproape sigură că anul ăsta..

..

– bine, dar eu nu te visez atât de des pe cât mă visezi tu pe mine! ar trebui să ţinem cont de asta, nu crezi?

– da, mai ales pentru că ştim prea bine..

– ştim?

– că n-o să sfârşim niciunul in visul celuilalt.

– bine, dar..

– fuga asta după fuste-personaje m-a epuizat. m-aş inchide intr-o nucă de cocos şi m-aş face alb ca varul.

– ai mirosi apoi a nucă de cocos!

– da, m-ai taia in două, mi-ai pune umbreluţe, paie şi ai bea din mine ca dintr-un cocktail.