fantaisie

Vroiam cu vârf şi îndesat să-i spun limpede, eram bărbatul ăla nenorocit şi o minţeam zi şi noapte, săptămână şi lună, an şi secol. Aş fi minţit-o la infinit. Aveam nevoie de ea ca suport pentru minciuni, aşa cum doamna învăţătoare ne punea în clasele mici să aducem ghivece cu flori pentru suportul de fier forjat din sala de clasă. În fiecare toamnă, elevii cei mai buni aduceau câte-o muşcată. Vroiam să-i spun, atât de mult vroiam, vroiam să mă aştepte îmbrăcată-n curvă, pe-o stradă pustie şi s-o iau în maşină, să facem dragoste într-o parcare, în miezul zilei. Nenorocita, nu suporta machiajul, nu suporta cerceii, nu suporta nici măcar să-şi aranjeze părul şi trebuia s-o mint în continuare.