°°°

°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°dans quel monde vous vivez?°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°tricotez°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°

Advertisements

şi totuşi, răspunzi

ştii cum e să ai impresia de gât care nu te mai susţine? ca şi când ai da din cap sau ca şi când te-ai învârti în cameră până vomiţi. impresia că primeşti în dar o întrebare jenantă la care ţi se spune să nu răspunzi.

eu stau de mai multe ori la masa aceasta şi am mai multe mâini mai multe picioare

eu sunt o muscă de televizor nu mă uit decât la căcaturi

eu după ce nasc nişte copii ar trebui să am dreptul de a naşte altceva

eu am chef să mor

eu_2: eu, sincer, nu înţeleg de ce mai ascultă muzica asta

eu_1: il s’est arrêté dans le temps, de aia. je me tape une assiette de fraises

eu_3: tapte-toi, tape-toi, tape-toi!

eu_5: asta vine de la sine când asculţi astfel de imbecilităţi

moştenire

da, chiar dacă nu purtam tocuri în existenţa-mi de zi cu zi, dragă jurnal, am aflat că nici n-am voie. nici n-am voie să stau cu genunchii ridicaţi şi nici cu picioarele încrucişate. şi de când mi-am conştientizat micile varice de pe al meu picior drept, la vârsta mea fragedă, nu-i aşa (?), mă dor. mă doare piciorul drept de câteva zile bune. dragă jurnal, oricum nu plănuiam să port nimic, vreau doar să umblu desculţă.

nu înţeleg de ce românii îşi fac semnul crucii în tramvai. la semafor. pe tecerea de pietoni. oriunde.

în altă ordine de idei, am observat că româncele se îmbracă mai bine decât franţuzoaicele. dar aş prefera să renunţ la românce, cu toate astea. chiar dacă, în plus, sunt mai frumoase. n-aş prefera orice femeie. poate am pretenţii de bărbat.

am visat că-mi fac un tatuaj. un miercuri sau kanji-ul de la miercuri, ziua apei. poate că vreau să mă scald.

nu mai ştiu a câta zi

nu cred că

pauză lungă linie infinită de puncte

nu cred că faptul că sunt

faptul că sunt bătaia celorlalţi de joc

nu cred că faptul că

nu cred

nu cred că dacă nu am replici pe măsură

dacă nu am replici pe talia lor

pe joc

de jos

de joc

atunci nu cred că sunt rotundă nu sunt întreagă nu am voie să fiu

şi nici nu trebuie să fiu

şi nici nu-mi doresc simetrie

nu cred decât

în bolul de ceai japonez

ciobit într-un punct infinit

şi nu-mi cer iertare nimănui pentru că eu sunt departe/aproape de mine şi pentru că am o singură culoare a pielii şi-a năravului

nu-mi cer iertare pentru că nu am regrete şi nu-mi cer iertare pentru că îndrăznesc să cred că nu cred să vreau ce nu vreau

nu-mi cer decât ochi gură urechi picioare mâini un glas şi restul măruntaielor necesare şi banale

nu-mi cer decât

ziua 17: arc-en-ciel

mirosul camerei mele, iarna, lângă fereastră. mirosul camerei mele, vara, pe balcon. mirosul meu primăvăratic, toamna, printre oameni. mirosul bunicii mele. mieunatul pisicilor, când aud la 7 dimineaţa cucurigul cocoşilor. grădina verde şi hamacul în care visez. praful din pod şi mirosul de viespi şi albine. pereţii mucegăiţi şi lemnul putred. păianjenii. desculţă, din capătul satului până la vale. pietre ascuţite şi frunze ascuţite. mirosul cărţilor din camera mică. prima cafea din zi băută în pat, pe jumătate dormind.