cap ou pas cap dureros

nu zic nimic decât că  dacă n-aş zice nici atât nici măcar nici unde

mă exasperează blogul.nu-i mai văd rolul în piesa mea. nu mai are sens. ce sens are blogul?

zburătoare, pentru că zburătorul nu există

credeam că netul nu mai funcţionează după miezul nopţii şi până acum aşa a fost, ana doarme liniştită iar eu încă mai stau pe treptele astea pe care tocmai o franţuzoaică a zbierat pentru că pisica neagră s-a furişat înăuntru; iar franţuzoaicelor nu le plac pisicile negre, deloc. de fapt, n-am ce să scriu, aşa sunt când sunt fericită – pur şi simplu nu mai scriu nimic, e ca în fraza aia “în franţa se scrie despre viaţă, în italia se trăieşte”.

dar m-aş legăna în scaunele astea zburătoare, dacă m-ai ţine de mână.

 în golul meu din stomac mănăşturul se visează plutitor şi dacă închid ochii, o văd pe Shmoo căţărându-se pe toate draperiile din casă deşi azinoapte am visat ciudat, aş putea să cred că sunt în faţa blocului sau poate mai departe, undeva pe Eroilor?

iar ana mă trezea uneori cu melodia asta.

foto – Ana

despre incredibil

timpul meu se scurge la fel sau al vostru e mai lent? al vostru e aşa cum vreţi sau al meu e aşa cum l-am cerut? ceea ce mi se pare incredibil, totuşi, e atunci când zăreşti băiatul acela copil cu care te-ai sărutat prima dată şi îţi spui “începe să chelească, dumnezeule!” atunci când îţi revezi profa de română din şcoala generală împreună cu fetiţa ei care acum nu mai e o fetiţă şi-ţi spui “doamne ce sâni are!”  Atunci când îţi aduci aminte de vara lui 2000 pe când ascultai Taxi fără să-mi dau seama recunosc n-am puterea să te recunosc şi caută-mă  şi Holograf ţi-am dat un ineeeel mare cât inima mea mare cât inima mea apoi îţi dai seama că el habar nu avea că e primul băiat care te sărută dar oricum n-avea nici o importanţă; ba da, avea. dar am uitat care era. primul băiat care te-a sărutat – şi nici măcar nu erai îndrăgostită de el! asta mi se pare incredibil.

apoi vine dimineaţa. te trezeşti la bunica de la bloc şi ieşi pe balcon. începe clasa a 9-a.

exemplu de parte incredibilă din mine: acum vreo 10 ani, când într-un început friguros de aprilie, în tricou cu mâneci scurte, hălăduiam prin grădinile de pe deal ale jiboului şi pe străduţele acelea atât de departe de străduţa mea; în speranţa că am să-l văd pe cel care nu m-a sărutat niciodată.

april

 

 

 

şi iar sună alarma şi iar alarma e falsă dar ce dracu doar n-or avea şi ăştia păcăleli de-ntâi aprilie ce atmosferă azi a bătut grindina şi gheaţa apoi a ieşit soarele chiar că era ca o glumă proastă apoi am luat bilete la Jeanne d’Arc şi divina comedie, mergem la balet vrei să mai iau şi pentru Schumann şi Chostakovitch bilete? mi-e dor să citesc în română. şi e pentru prima dată când vreau să citesc ceva şi nu pot, adică mi-e imposibil adică nu am cum să citesc ce vreau. şi ştiu ce vreau –  ciudat!