migrena din ploaie

şi ploaia din migrenă şi vocile sparte şi semnul din carte şi ultima pagină şi fuga de mine şi durerea de cap nu mai trece şi apa de ploaie – ce rece şi tu eşti ascuns în petale şi ea e ascunsă-n petale şi eu sunt migrena din ploaie şi plouă şi plouă şi plouă şi mâţele negre nu ouă se-aştern peste poalele mele n-au fuste dar umblă alene dansează pe geamul deschis şi cântă şi plouă ca-n vis

voyage

dantelă din crengile copacilor
peste nori
verde închis şi ud peste apa stră-lucitoare
gri pătat de vişiniu
peste obloanele de lemn
ferestrele nu văd că eu le văd
ele au pleoapele închise
peste fierul forjat vopsit în alb şi
de-cojit
zboară furnici albastre din cauza cerului
dantelă
să-mi zgârie picioarele aproape transparente
plante care se agaţă şi cresc peste
zidurile casei
păianjeni uriaşi decupează o panglică de orizont
pe care eu mi-o înfăşor pe degete
şi se transformă-ntr-o mansardă
atât de îndepărtată
nu pot decât să opresc trenul
să rup calea ferată
să-mi las picioarele imaginare peste
gri în tonuri vesele bej cărămiziu
o mare de pietre
o mare de crengi păianjeni uriaşi
să fug
deşi el nu va fugi niciodată la fel.

despre ce a găsit Mara la finalul cărţii lui Balzac

Guetter, a pândi, a spiona, a observa. Intocmai ca în serile acelea ca nişte gene prelungi şi senzuale, în serile umplute nu cu întuneric ci cu voci străine şoptind în faţa usii mele cuvinte bizare. dupa câteva mi-am dat seama ca erau în franceză. sună al dracului de diferit, îmi spuneam, sună de parcă cineva ar cânta cu gura închisă o melodie nemaipomenită. habar n-aveam de ce mă legasem cu şireturile de comparaţia de mai sus. dar într-o seară n-am mai rezistat. am deschis uşa încet, imperceptibil. Erau două fete povestind în şoaptă. putain ta gueule şi casse-toi erau expresiile mele preferate. aşa că am ieşit, prefăcându-mă că nu le observ şi-am bătut la uşa de vis-a-vis. “da” mi-a răspuns. am intrat. şi-n timp ce uşa se deschidea
ca un sesam lăsându-mi braţele să violeze aerul parfumat din camera vecină, observam că totul se intunecă. mă imaginam în genunchi, în faţa celui mai frumos tablou pictat vreodată, rugându-mă să intru cu totul în pânza lui, în uleiul şi în culorile lui. de fapt, am leşinat si-am rămas inconştientă câteva minute bune. “da”, am auzit ca prin vis; avea părul ca o ploaie pe obrajii mei, zâmbind – probabil eu tocmai îmi reveneam.  Ca va? Ca va. Et toi? Et moi.
A. totul se termină în a; până şi numele ei, nenorocitul, se termină în a. se termină cu începutul. aşa că am început să mă gândesc la părul ei. Era ca o mare de valuri înspumate, revărsându-se peste trupul meu golit de sens. cu cât mă acoperea mai mult, cu-atât ştiam mai bine să înot.

primăvara se scurgea peste timp, între timp. apoi ne-am întâlnit pe faleză tocmai când eu purtam o rochie neagră, contrastând cu apa. i-am zâmbit timidă. “cum mai eşti?” m-a întrebat. “n-am mai leşinat de-atunci.” Tăceam. ea se uita printre valuri, citea printre firele de nisip ca şi când le-ar fi văzut pentru prima oară. nisipul seamănă atât de mult cu ea! când mi-am apropiat faţa de obrajii ei, continua să privească marea, aproape nemişcată. “uneori mă intreb de ce îmi place să citesc jurnale”, a inceput Mara să-mi spună. ” am găsit, într-o zi, câteva pagini ciudate la capătul unui roman, La peau de chagrin. paginile astea miroseau a cerneală veche, a metal şi a ploaie. cartea era uitată pe-o bancă stranie iar eu mă învârteam în jurul ei, fără să mă pot aşeza.”
“şi ce scria?”

 

” je ne savais pas que la nuit pouvait chauffer les choses.. je ne pouvais absolument pas croire que cette pleine lune peut etre fatale sur moi, sur mon intellect, ma physionomie, ma psychologie. au moment ou j’écris ces mots (…) la phase finale de ma transformation, je ne serais plus jamais un homme. Aujourd’hui (…) j’entame une nouvelle vie, celle de l’animal par excellence. celle du loup. Un sentiment de culpabilité plane sur mon ame (…); Je ne sais comment
expliquer ce mouvement intense, mais je l’ai fait et au plus profond de moi meme je ne le regrette pas. je ne pouvais plus supporter son sourir joyeux, ses yeux (…). je ne pouvais plus voir son visage si parfait, son corps (…) sa peau si douce sous mes caresses. non je ne supportais plus de la voir vivre.”

minut de secunde

mi-e rău.

au trecut cam 10 minute de când am scris propoziţia de mai sus.

şi încă un ceas draft saved at 6:42:56 pm.

cât dracu e ora? mi-e rău. şi alte 10 minute. eu nu pot să lupt cu nimeni şi cu nimic.

dacă tot spunem o lună de zile de ce n-am spune un ceas de minute? cât durează cursul? un ceas de minute. şi cât îţi ia să fumezi o ţigară? şase minute de secunde. doi ani de zile.

vacanţa de februarie şi uşa absurdă

cineva a ajuns pe blogul jurnalului căutând artificii balzac a inventat cam 2000 de personaje azi am primit pachetul anei la cursul de literatură-cinema am comparat marile speranţe cu cele 2 filme une adaptation şi une transposition e o diferenţă între ele da artificii am citit o scrisoare minunată am găsit în ea o ţigaretă pe care scria acasă îmi venea să plâng de fericire mi-am luat pălăria şi-am pornit la şcoală.

am o săptămână de vacanţă nu ştiu ce-am să fac veniţi de mă luaţi şi mă duceţi unde vreţi căminul e oribil au pus ăştia o uşă exact la mijlocul coridorului toată lumea spune că e inutilă eu de fapt cred că poţi să treci dintr-o lume în alta oamenii de dincoace oamenii de dincolo de uşă coridorul e destul de lung şi eu nu vreau să fiu la nancy în vacanţă veniţi cu mine la paris ?

20

pe când împlineam eu 20 de ani mă scăldam în tot felul de vise, aveam impresia că nu există moarte sau nici măcar nu-mi puneam problema asta; pe când aveam 20 de ani scriam într-un jurnal pentru 2 mâini, dacă vă puteţi imagina un jurnal comun, apoi încercam să cânt la chitară pink floyd, abia învăţam să fumez şi dansul încă nu-mi era străin, paşii nu-mi erau fantome, cineva mă aştepta cu braţele dechise. sau poate era mai demult, înainte să mă fi născut.

azi am din nou 20 de ani şi mi se plimbă atâtea voci prin corp încât nu pot să formulez o propoziţie. îi am pentru că mi-e dor de ea şi fiecare minut de azi are să fie galben. ciudat, azi nu mai plouă. e soare. chiar dacă nu sunt în clujul nostru.

la mulţi ani, draga mea  : )

live blogging de la cursul de comparata 3

Hazec
circonstances du récit = le texte est une réponse à la guerre
-le monde change

proful e din ce in ce mai chel

J Kennedy ‘Toole – 1937 il se suicide en 1969 après l’échec de son livre

la conjuration des imbéciles

à la nouvelle orléans cica, cette grande ville 🙂

l’amérique de l’après guerre

proful arata ca un clown pentru ca a chelit doar in varful capului, deasupra urechilor are parul lung si blond

ces homosexuels ces fags

mon dieu

libération de la femme ces revendications féministes

avec les noirs qui jouent du jazz

carnaval dans les rues

nu

Nu, dragă cititor. Povestea mea nu începe aşa. Povestea mea începe exact când te aştepţi mai puţin şi exact când eu mă aştept mai mult. Atunci când ţin creionul între degete ca şi cum n-aş recunoaşte obiectul. E drept, nu recunosc nici măcar subiectul. Nu ştiu ce-am să-ţi povestesc. În mintea mea nu există nici un plan şi nu am de gând să construiesc unul pe parcurs. S-ar putea să eşuez. S-ar putea să nu citeşti niciodată rândurile acestea. Pentru că îmi plac începuturile. Când am început să mă îndrăgostesc de ea, nici nu-mi trecea prin gând ce avea să urmeze şi cum avea să-şi schimbe direcţia, brusc, universul meu. Ce egoişti suntem, al meu al meu al meu. Ea era cu totul altfel. Şi nici măcar nu vreau să vorbesc despre mine. Pur şi simplu încep să mă refuz. Încep să mă ascund în spatele oglizii şi să-mi spun ei, desigur, ce mare lucru e şi ăsta? oricum te amăgeşti. Dar vreau să văd şi nu să fiu văzută. Guetter, a pândi a spiona a observa. Întocmai ca în serile acelea prefăcute-n gene prelungi si senzuale, în serile umplute nu cu întuneric ci cu voci străine şoptind în faţa uşii mele cuvinte străine. Bizare.

complexul lui peter pan

vreau ACASA

trebuie să-mi suflu printre degete în palmă pentru că atunci când îmi cobor privirea de pe-o treaptă pe alta mă picură din streşini-pleoape şi-mi ud poala cu pete sărate când se uscă de ce mă vreau acasă şi de ce nu înţeleg că trebuie să fiu om mare să scriu recenzii referate şi traduceri să am bursă note examene şi să-mi câştig odată traiul cel nenorocit la casa mea copiii mei bărbatul meu de ce nimic din ce-i mai sus nu-mi pot imagina?

mă urăsc. nu pot şi nici nu vreau să-mi aparţin (doar) mie. eu nu sunt a mea.

un Roméo ou une Juliette ?

Si vous êtes à la fois célibataire et incrédule, tentez votre chance pour voir ce que ça donne. sigur. Mais attention, pas avec n’importe quel signe. Souriez gentiment à un Cancer, histoire de flirter un brin. nu-mi plac racii. Laissez-vous courtiser par un Taureau ou, répondez chaleureusement aux appels d’un autre Capricorne. unde-i capricornu’? L’un d’eux est assurément un Roméo ou une Juliette dont vous avez toujours rêvé. promiti?

Le plus beau? Un voyage se profile à l’horizon. oh abia astept! Sans réservation, ni bagage, partez avec votre prince (princesse) :)) charmant sans penser au lendemain. Vous en garderez un souvenir inoubliable, c’est garanti! vachement.

Coup de cœur? sau coup de foudre. Pour tout ce qui vous passionne et vous éblouit. C’est la spontanéité qui l’emporte ce mois-ci. Vous aurez le béguin pour tout. Oh! Ça va coûter cher en février. 

de-aici

mărul…discordiei

Şi ce probleme apar în a-şi aminti frânturi dintr-o viaţă moartă cu urmele unui măr pe jumătate muşcat pe jumătate dăruit mai departe, acelaşi măr plin de otravă ca-n basmele pentru tinere domnişoare? Nu există noi sau voi.  e o experienţă? nu. e o poveste din care-am scos mărul. Tragicomic. Îmi vine să râd şi să îmbrăţişez pe toată lumea. Îmi dau seama că nu mi-ar fi deloc uşor în locul ei.

A a A a A a A a A a A

(aceeaşi atmosferă tristă, cred că serile de joi sunt blestemate după ora 23. cantate du cafe, dacă bei cafea n-o să-ţi găseşti un soţ, ne spune Bach. nu-i aşa? ironiatragedia, cred că e din cauza cursurilor despre electra cea electro. dar îmi rămân pe limbă ultimele cuvinte. au fost ultimele şi e al dracului de greu să recunosc. urăsc despărţirile, de fapt. le urăsc atât de tare încât m-aş rupe în bucăţele mici mici mici şi-aş rămâne, fizic, aproape)

camera cea mai primitoare din lume e camera Anei. glasul cel mai primitor din lume e glasul Ioanei.

la viole d’amour

dar să citesc pagini-fragmente

şi să mi se facă pielea de găină – asta nu!

E ca şi cînd

aş experimenta orgasmul scurt şi la obiect,

fără nici un fel de post-ludiu,

nici o mângâiere.

textul acela bun, textul care m-a violat

sau a făcut un fel de dragoste cu mine

îşi  întoarce brusc spatele, mă lasă

într-un fel de perplexitate şi,
mai mult, începe să sforăie.

Textul bun e un amant prost,

mă face din ce în ce mai frigidă
şi totuşi, nu pot să nu mă culc cu el.

Poate că într-o zi am să devin şi eu

un text-amant.
deşi mă îndoiesc.

al meu cititor nu va putea să juiseze cu adevarat

înveci. sau cine ştie?

eu eram mai degrabă un trup şi nu un gând, pe când scriam.

en attendant…

o scurta nota: tot asteptand sa vina maine si maine si maine, considerand ca am timp sa-mi iau bilet la cel mai frumos spectacol de la Manufactura din Nancy, En attendat Godot, tocmai am aflat ca c’est complet. nu mai sunt bilete.

cacat. ca sa nu zic merde.

colaj deschis şi de demult

aşadar. nu vreau să recunosc m-aş umili prea mult aş ajunge la nivele subterane unde mi-ar fi orgoliul de domnişoară capricoarnă dacă aş recunoaşte-o? ah nu l-am avut niciodată dar mi-e dor. (2008)

Miako ajunse acasă. „Încep să-mi urăsc pereţii.” El era întins pe jos ronţăind un măr şi privindu-o de parcă n-ar fi ea. Da, îşi dădea seama şi n-ar fi lipsit decât să-i spună pe nume. Miako. „Cine dracu m-o fi strigat?” El nu spunea nimic. Iar ea se decojea de haine şi se aşeză deasupra lui. „Muşcă-mă.” Din mâna dreaptă, mărul s-a rostogolit pe podea aşa cum se rostogoleşte un arici la vale. Se ridică sprijinindu-se pe mâini iar palmele lui calde tremurau sub greutatea trupului ei decojit. O privi mut şi surd în acelaşi timp, tremurând. Apoi o cuprinse în braţe şi începu să o sărute pe gât şi pe obraji. „Muşcă-mă!” Nu vroia decât să fie muşcată, să ştie că e goală iar bileţelul care-i prezise o nenorocire nu e ataşat de ea. Bileţelul pe care-l găsise în buzunarul stâng, în marea de oameni de primăvară care-i şopteau cu tot felul de voci. Cum de putea să le audă?  Fără haine, fără buzunare. nici un răvaş.

mi-e rău de cuvinte mi-e rău de metafore şi-mi vine să vărs pe toate poeziile din lume care se leagănă ca nişte fluturi pe balansoare de păianjeni construite şi cântă şi zburdă şi se conjugă una pe alta se adaugă şi se coafează mi-e rău de toate astea care mint şi toate mint ştiu sigur pentru că altfel nu ar fi frumoase.

les oeufs à la neige

aţi mâncat vreodată lapte de pasăre?
les oeufs à la neige sună mult mai delicios decât reţeta în română;

mixer pralines et pistaches. cel puţin eu mă gândesc la îngheţata de fistic, preferata mea dintre toate îngheţatele din lume. porter le lait à ébuillition avec 4 cuil. de sucre et la vanille. vanilie şi lapte, deja mă gândesc serios să renunţ la ciocolată. séparer blancs et jaunes, desparţi albul de galben ca şi când ai picta, ca şi când aş vrea să mă confund cu pânza şi uleiul şi culorile tabloului; verser un peu de lait bouillant  sur les jaunes. foarte senzuală imagine, mettre le mélange dans la casserole de lait (retirée du feu). amesteci totul departe de foc. remettre celle-ci sur feu doux et tourner jusqu’à ce que la crème nappe la cullière. nu prea departe, ci atât cât să poţi pune totul din nou la incălzit. laisser refroidir. apoi la răcit. faire bouillir l’eau – ce propoziţie banală şi totuşi extraordinară! dai în clocot, fierbi sau mai ştiu eu ce.. battre les blancs en neige avec le sel. e rândul albului să fie preparat. ca o ninsoare plăpândă peste acoperişuri. à mi-opération la jumatatea procesului, ajouter 2 cuil. de sucre. zahăr. quand l’eau frémit – când apa tremură şi vrea să-ţi şoptească ceva dar nu poate vorbi, déposer des cuil.de blanc d’oeuf, les retourner, les sortir, les égoutter. câte-un bulgăre de alb, pe ici pe colo. réserver les blancs, la crème au frais, les assembler au moment de servir. şi toate se re-întâlnesc în momentul servirii. arroser de caramel, saupoudrer pistaches et pralines.

(descoperire în timp ce priveam sticla de lapte parfumat – francezii au lapte parfumat. )

două viori în concert

trag de duminica din aujourd’hui să-şi înghită coada şi să zboare din mine cât aş spune  pas sur la bouche mais oui sur les lèvres pentru că nu mai suport duminicile nanceniene

noi, cum zicea Iulia cândva, noi vrem să fim trimbulinzi, găsind cuvântul undeva aruncat, noi – cum zicea Cristina cândva, noi nu folosim niciunde, în moldova. noi nouă mie nu-mi plac localurile mari şi pline unde poţi să joci biliard şi dracu mai ştie ce iertaţi-mă dacă îmi qdor clujul boem şi prefer o măsuţă şi o cafea dar stau, pentru că-mi place italianca asta, e extraordinară şi-mi tot vine să-i zic despre obsesia mea cu muzica lor barocă, aşa cum îmi tot vine să le spun francezilor din curtea facultăţii, dacă-i văd purtând pălării, oh mais c’est vachement beau ton chapeau! doar pentru că mi-e atât de dor de pălăriile mele… ei i-am spus aseară io sonno natta il 23 dicembre mille nuove cento ottanta cinque şi a zâmbit. e tot ce pot spune în italiană m-am născut pe 23 decembrie 1985.

noi vrem să fim trimbulinzi şi să nu ştim ce înseamnă asta şi să vorbim fiecare prin alte propoziţii prin alte virgule şi alte circumflexe (doamne ce cuvânt bizar) noi noi nu există nici măcar visat dar poate că există mere din silabe be pe be pe contrapunct

seara

seara. seara mă izbeşte violent de toţi pereţii şi se lipeşte de pielea-mi necoaptă, mă desface mă descompune şi nu rămân decât un suspin. încerc să nu mai tremur gură fiind şi să nu-mi arunc limba între buzele mirosind a portocale prefer să fiu muşcată pentru ca seara să mă poată sfâşia

tarantella

în dialect napolitan, cred că m-am întors într-un loc unde n-am fost niciodată cu adevărat, între aşternuturi uriaşe baldachin şi lemn de cireş surâsuri de neimaginat şi atâtea artificii, că nu ar încăpea într-un cuvânt. tarantella e de fapt un fel de exorcizare, o fugă de păianjenul care pişcă, bestia cu opt picioruşe, un dans îndrăgostit de viaţă. e ca şi-atunci când ana zicea, pentru prima dată ascultând debile menthol, muzica asta e bună pentru sex, aşa mi se pare de senzuală tarantella asta.

nu mă întrebaţi ce mai ascult, o să râdeţi de mine. dar barocul e minunat! : )

cu tot cu Pino de Vittorio:

nu ştiu

nu ştiu ce rost au toate astea. de ce am venit aici, la dracu? nu mi-e frică de baia de limbă, c’est marrant, oricum. da, m-aş muta aici, dar numai dacă aş sta într-o casă uriaşă, bântuită de fantome. veche şi plină de amintiri din alte trupuri şi alte suflete. zâmbesc. madame Haro e foarte exigentă, orele de lucru dirijat sunt mici examene, în fiecare săptămână. pe azi aveam de pregătit două fragmente din Electra lui Sophocle, de comparat cu Eschile şi Euripide. Eu încă n-am ieşit la catedră, slavă cerului. încă mai trebuie să-i ascult pe ăştia. Madame Haro îi taxează la cele mai mici greşeli de limbă. o prepoziţie, un cuvânt, o virgulă acolo… tragedia antică, merde, cât mai multe electre tot semestrul, pentru comparată 2. La cea de anul 3 e interesant, deşi bizar pentru mine – le thème de l’idiotie – a idioţeniei? în literatură şi filme şi curente artistice (ce mec, proful, Astruc a zis că Dada e un bun exemplu, că exprimă un fel de imbecilitate – în fine…) şi ăştia de anul trei n-au ştiut ce înseamnă, de fapt, con, a fost minunată liniştea din sală şi evident că-mi era jenă să spun c’est le sexe feminin. Şi trebuie să văd Les idiots de Lars von Trier şi să REcitesc Idiotul lui Dostoievski, de care mă îndrăgostisem foaaarte foarte mult la prima lectură, în clasa a 11-a.

nu ştiu dacă începe să fie bine sau dacă încep eu să îmbătrânesc.

nu ştiu de ce am impresia că trebuie să plec acasă. nu acasă, ci Acasă. ar fi trebuit s-o fac demult. acolo, în margine de sat, să nu fac absolut nimic. să dorm până într-o zi când cineva o să fie destul de curajos să mă trezească. sau curajoasă. şi să-mi spună opreşte-te, ajunge, s-a terminat. 

 trăieşte-mă! 

artificii

flori: cele galbene si parfumate, intotdeauna uit cum se numesc

asta vorbeste aici théotokos si virgina-fecioara inainte de bizantini si sursele ei din

nu stiu care imparateasa

in secolul patru mama zeilor alaptand

nu sunt in Roma sunt doar aici

asezata pe scaunul rosu-galben ca la gradinita

nu-mi mai obosesc ochii nu-i mai ridic

Santa Maria in Trastevere

pe-un tron de nerecunoscut imbracata minunat très richement avec une robe d’or

nu, esti doar tu aici pe-acelasi scaun

pe care ma foiesc nerabdatoare elle me manque prea mult

imi spun prea mult

chiar daca esti aici

sur mes lèvres

din moment ce suflu intr-o papadie

(imaginara)

se imprastie in aer formand un corp un nume un ochi

al tau

ca si cand ai forma un numar de telefon necunoscut

sur mes lèvres e doar acest aer

tu me manques j’en ai marre il s’agit c’est mignon je sais pas

tra la la

in japoneza, cuvantul artificii e compus din “flori” si “foc”