nu

pisica asta neagră stă pe-un scaun chiar în faţa mea e extraordinar de mare şi de adormită iar eu aud cuvinte în alte limbi ascuţite, îmi răsună în urechi şi le inspir până mă dor plămânii; oare pisica asta mare şi neagră care stă pe scaun în faţa mea poate să plângă în locul meu?

barsibarla

transparenţă. lumină. diferenţe. salle fumeur e ca o cuşcă prin care toţi cei din afară te observă. îmi cer iertare pentru că n-am mai vrut să merg în Janis în ultimul timp, înainte să vin. îmi cer iertare şi tânjesc după Janis. nimic de-aici nu se compară cu serile de ieşit în Cluj.

Pierre zicea aseară că a fost prin cluj şi prin zalău. şi că preferă românia în locul franţei.

oricum, am făcut o mămăligă într-o seară. dar laptele de-aici nu are nici un gust. ba mai mult, parcă e parfumat. noroc cu brânza de n-şpe mii de feluri şi cu ciocolata şi cu baghetele lungi şi proaspete. păi despre ce altceva să vă povestesc? nu încep cursurile decât luni. abia aştept.

(lângă mămăligă – eu, lângă mine – cristina)

camel à rouler

şi dia, în a 5-a zi la Nancy, intră sfioasă într-un micuţ magazin cu ţigarete şi ziare. cristina îi zise vânzătorului un camel a rouler, des feuilles et des filters. şi un dispozitiv micuţ-drăguţ.

în curtea facultăţii, aproape toţi ies şi încep să-şi construiască ţigarete. abia aştept să vină primăvara, să stau pe iarbă, cu bicicleta răsturnată lângă mine şi să citesc. apoi să merg la cursuri.

a ieşit soarele, de cum am vorbit eu de primăvară.

în Nancy nu sunt blocuri.

şi deseară mergem la o petrecere a studenţior japonezi.

Ioana mea dragă (de la Cluj) bea cappucino din ceaşca mea. si eu beau cafea din ceaşca ei. în fiecare dimineaţă mă trezesc şi merg să-mi fac o cafea. în fiecare.

pain au chocolat

e abia 9:43 si ma ustura ochii ingrozitor. parca m-am scufundat in apa. la revolution sera sexuelle. boudonville place de … ? de la camin pana la facultate merg fix 2 minute. aleea stramta fara diacritice se inconjoara de pereti desenati, de iarba si frunze inca inghetate. inca nu m-am nascut aici, asa cum asteptam cu nerabdare pe lungul si obositorul drum de-autocar eurolines. sunt o naiva. Place Stan (Stanislas), t’a vu? mais oui, c’est super; aproape. si caminul? ei, caminul! e o experienta inedita. abia asteptam sa-mi arunc ochii pe tavanul unei camarute si sa observ cum se mai decojeste tencuiala. abia asteptam sa ies din camera, spre baia destul de intima, cu dusuri cat de cat normale. mais c’est pas tard? ma intreba un frantuz, in legatura cu venirea mea (erasmus) aici. pas du tout, la 24 de ani abia daca invat sa ma comport cu oamenii.

cand am ajuns in gara din Nancy eram toata un zambet. e drept, semana a primavara si era destul de placut afara. dar azi a nins. tot am impresia ca-s foarte obosita. si ce sa va mai spun? beau o gramada de cafele in curtea facultatii. cu 65 de centi 🙂 si mananc pain au chocolat. dar nu au trecut decat 4 zile!

s-au terminat şi zilele de miercuri

nu plec încărcată cu nimic. ciudat mi se pare totul, cum de-am reuşit să mă spăl de toate dramele şi toate micile îndrăgosteli prin care sufeream. nu plec încărcată nici cu umbre, toate mi s-au şters atât de brusc! până la urmă, am uitat şi cum se scrie un jurnal. dar dac-ar fi să trec encore une fois prin tot acest timp, nu aş schimba nimic. nu am regrete, dragă jurnal eşuat. nu mă mai plâng de nimeni şi nimic. e trist? ba dimpotrivă! sunt foarte, foarte goală şi-aştept să mă îmbrace noua primăvară. deşi mi-am spus, privind bagajul ce-o să mă urmeze, acesta e celălalt trup al meu. nu e.

ultima ţigaretă mă apasă.

şi ce dacă plec singură? singurătatea nu e niciodată negativă. poate-s ironică, puţin, când mă gândesc la oamenii care-mi spuneau nimicuri sufocante şi mă citeau ca pe-o revistă de femei. răsfoind în mine tot felul de reacţii, întrebări, probleme – niciodată spuse clar. şi reproşându-mi lucruri inutile. aş trece iar prin ei, au fost o lecţie interesantă.

dar sâmbătă… la sâmbătă încerc să nu mă mai gândesc. şi chiar mai mult, să nu-mi imaginez nimic pentru duminică. sunt sigură că o să fie minunat!

miercuri-joi-vineri

On ne peint bien que son propre cœur, en l’attribuant à un autre


îmi imaginez un personaj şi îl pun să se plimbe prin locurile care-mi plac. de fapt, mă plimb eu în locul lui.

(Fernandez, acest controversat povestitor ce-mi dă bătăi de cap în ultima zi de şcoală.)

ce frumos trebuie să fie să vrei şi să doreşti, doreşti

dar eu mă cam feresc să-mi pun dorinţe

cu sau fără voia-voinţa mea

nu mi-am mai pus dorinţe cam demult…