-8

zăpadă

film mut şi fără culori. dansez goală prin cameră şi sar în patul în care eşti şi mă lovesc de tine. într-un fel, mă arunc în tine, cad dintr-un avion imaginar şi mă cuprinzi cu toate mâinile tale. câte mâini ai vrea să ai? gândeşte-te la ele şi spune-mi. am să te las să mă cuprinzi cu toate. stăm aşa o vreme, eu căzută peste tine din dansul ăsta idiot, obosită. stăm aşa. îţi vine să muşti? eu nu mai pot de fericire. şi mie-mi vine.

zăpadă vişinie

îmi place când oamenii îşi pun mănuşile pe stradă. cu siguranţă fiecare ascunde câte ceva. fiecare deget un trecut şi-un viitor.