lexicon biografic

probabil că mulţi dintre voi îşi imaginează cine sunt

şi ce caut prin buzunare

cu mâinile adâncite până la coate râzând

cu gura până la urechi

ce mai contează o să-mi spuneţi

degeaba exişti degeaba exişti degeaba

iar fruntea o să mi se încreţească de la semnul exclamării

dintre nas gură şi umeri

fă-ne un lexicon biografic noi suntem toţi

oglinda fidelă a străduinţelor frumoase

ce se încorporează în bărbaţii de seamă ai ţării noastre

şi nu ne mărginim la personalităţile în viaţă

acuma mergem să luăm un interviu

cu un vampir

ştim sigur că ţi-e vocea excitată şi ne aştepţi legată la ochi de o eşarfă purpurie

degeaba exişti degeaba dacă vrei să te fuţi cu alte femei

păi noi suntem continuitatea de sforţări

şi creaţii personale care stau

la temelia româniei